În 15 august, la Complexul Secret Garden din Dăneşti a avut loc un eveniment devenit deja tradiţie: Zilele UAC Europe.
După modelul american, ca o companie care se respectă şi mai ales care respectă omul, cea mai importantă verigă în ecuaţia oricărui succes, UAC Europe a organizat, pentru a patra oară, o sărbătoare deosebită, devenită deja tradiţie: Zilele UAC Europe.
Aşa că, toţi angajaţii fabricii, împreună cu familiile lor, în total circa 1500 de oameni, au putut participa la Sărbătoarea companiei. Echipa de management prezentă la Picnic a fost: Chip Poth - Preşedintele Companiei UAC împreună cu soţia, toata echipa de vânzări a UAC din întreaga lume: Kevin Miller – USA, Rob Lobb – USA, Gary Yang – USA, Paul Andreucci – UK, Stephane Jambu – Franţa, Paul Setschi şi Alexander Sobrino – Elveţia. Au luat cuvântul, mulţumidu-le colegilor: Chip Poth - Preşedintele Companiei UAC, Ciprian Bota – Director operaţiuni extruziune, Breian Weed – Director operaţiuni Machining, Kinga Szabo – Director HR, Corina Mulea – Director Administrativ & PR.De asemenea, Iulian Gheorghe, directorul general al UAC Europe, care n-a putut fi prezent la eveniment din motive obiective, a transmis un mesaj de mulţumire şi felicitări „marii familii UAC”.
Politica companiei este una îndreptată înspre comunitate şi către angajaţi. Astfel că, alături de condiţiile deosebite de muncă şi salarizare şi posibilităţile de dezvoltare în cadrul firmei, UACE oferă angajaţilor o serie de facilităţi şi recompense inedite. Una dintre ele este Zilele UAC, o zi în care munca şi profesionalismul sunt sărbătorite.
Şi în acest an, Angajaţii UAC împreună cu familiile au fost invitaţi la o petrecere grozavă care s-a dat în aer liber. Invitaţii s-au putut bucura de grătare, mesele întinse cu bunătăţi, de concursurile şi programele puse la dispoziţie de organizatori, iar cei mici s