Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Vacanţă în România. În Dobrogea ca-n Jurasic Parc. Aventură prin nordul judeţului dintre Dunăre şi mare

Publicat in Adevarul, marți 27 august 2013 · ·

Nordul judeţului Constanţa este numai bun de explorat. Trasând o linie imaginară care să traverseze judeţul, de la Vadu de pe malul Mării Negre către Capidava de pe malul Dunării, undeva la mijlocul distanţei de aproape 100 kilometri, relieful se schimbă. „Adevărul“ vă prezintă, în cadrul celei mai frumoase campanii „125 de locur pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, o parte cu adevărat spectaculoasă a ţării.

Între cele două ape de la extremele Dobrogei se întinde o regiune semimuntoasă, cu stânci de calcar, văi abrupte şi coaste împădurite. Peisajul reprezintă un vestigiu al preistoriei, fiind format din foste recifuri coraliere ale Mării Tetis, strămoaşa Mării Negre.

Cheile Dobrogei este o arie de protecţie specială a florei şi faunei din masivul geologic Cheia şi are o suprafaţă de 11.000 hectare. Se află la 45 kilometri nord-vest de Constanţa, dincolo de comuna Mihail Kogălniceanu, pe versantul drept al văii Casimcea, lângă comuna Târguşor. Aria protejată este compusă din rezervaţiile naturale Cheile Dobrogei şi Gura Dobrogei, unde se găsesc nu doar exemplare rare de plante, păsări şi animale, ci şi peşteri din timpuri străvechi.

Specialiştii arată că rezervaţia Cheile Dobrogei este formată din calcare din perioada Jurasicului, care sunt, de fapt, rămăşiţe de atoli. Platourile calcaroase cu forme ciudate, bătute de trecerea apei, se întind de o parte şi de alta a şoselei.

Alături de frumuseţile naturale, zona este presărată şi cu urme arheologice însemnate. În peşterile presărate de-a lungul Cheilor Dobrogei au fost găsite resturi de unelte, vânat şi chiar oseminte ale oamenilor care populau această zonă în epoca preistorică.

Aria naturală Gura Dobrogei este adăpostul răpitoarelor de zi şi de noapte, dar şi al unor specii de plante aflate pe lista roşie, fiind pe cale de dispariţie. La Gura Dobrogei întâlneşti două peşteri r

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 32 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 14 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 27 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 12 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 3 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°