Încrederea oamenilor de afaceri în economia Germaniei a depăşit în august aşteptările şi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 16 luni, semn că cea mai mare economie europeană şi principala piaţă de desfacere pentru exporturile României capătă forţă.
Indicele centrului pentru studii economice Ifo al încrederii oamenilor de afaceri a crescut de la 106,2 puncte în iulie la 107,5 puncte în august, maximul de după aprilie 2012. Indicele ia în calcul opiniile a 7.000 de directori executivi. Analiştii chestionaţi de agenţia Bloomberg au anticipat un nivel de 107 puncte.
Economia germană a crescut cu 0,7% în al doilea trimestru comparativ cu cele trei luni anterioare, revenindu-şi după o iarnă mai rece decât de obicei care a frânat avansul. Evoluţia economiei germane a ajutat zona euro să iasă din cea mai lungă recesiune din istorie.
Relansarea economiei are la bază consumul privat şi prima creştere din 2011 a investiţiilor în utilaje industriale şi fabrici, ceea ce arată că revenirea este sustenabilă.
„Cele mai recente date ne confirmă ideea că economia Germaniei va putea să păstreze un impuls moderat, dar închegat în a doua jumătate a anului în urma revenirii excepţionale din primăvară. Cererea internă ar trebui să rămână un factor major de creştere“, a afirmat Alexander Koch, economist la UniCredit.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.08.2013
Încrederea oamenilor de afaceri în economia Germaniei a depăşit în august aşteptările şi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 16 luni, semn că cea mai mare economie europeană şi principala piaţă de desfacere pentru exporturile României capătă forţă.
Indicele centrului pentru studii economice Ifo al încrederii oamenilor de afaceri a crescut de la 106,2 puncte în iulie la 107,5 puncte în august, maximul de d