Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova poate fi percepută ca un contract de donaţie a unei cote-părţi din imobil (din Basarabia), prin care proprietarii de secole s-au ales cu ceva din ceea ce le-a fost ilegal înstrăinat.
Pe 27 august 1991, nu doar s-a retrocedat o parte din avere, dar s-au moştenit şi chiriaşii, cu tot cu factura la serviciile comunale.
Ideologia comunistă a distrus întâi de toate conceptul de proprietate privată. Un om lipsit de bunul său agonisit cu trudă sau moştenit cu pietate devine fie boschetar, fie colhoznic. Fiind jecmănit de atâtea ori (în 1812, 1940, 1944), românul basarabean s-a resemnat cu condiţia de aservit, impusă de regimul sovietic. Motiv pentru care, i-a trebuit multă răbdare, dar mai are nevoie şi de determinare ca să depăşească statutul de străin în propria locuinţă.
După cum Republica Democrată Germană nu a fost câtuşi de puţin democratică, la fel şi RSS Moldovenească nu a fost a moldovenilor, întrucât organele de partid şi de conducere ale statului erau doldora de alogeni. Spre deosebire de nemţi, românii nu au avut nici curajul, şi nici oportunitatea să revendice ceea ce le aparţine de drept. Nu am putut distruge zidul nostru berlinez şi am optat pentru ocolirea acestuia. Bunele noastre intenţii pe calea reîntregirii au fost umplute cu gropi. De la Podul de Flori am ajuns la conducta de gaz, dar Prutul continuă să ne dezbine.
Încă suntem molipsiţi de simptomele bolnavilor de Alzheimer, care nu au viitor pentru că nu mai au trecut. Nu realizăm că orice progres vizibil (infrastructură, fabrici, uzine etc.) din perioada în care am fost, indiferent de propria voinţă, parte a Uniunii Sovietice, s-a realizat pe seama unor amputări invizibile (lipsiţi de grafia latină, de istorie, de cultură, de religie ş.a.). Edificarea unei "naţiuni civice moldoveneşti" nu poate precede reabilitarea identităţii naţio
