Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OTL avertizează: Validaţi abonamentele electronice, altfel primiţi amendă! (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, marți 27 august 2013 ·

Operatorul local de transport în comun a introdus începând din ianuarie 2013 sistemul e-ticketing în mijloacele de transport în comun. După mai bine de jumătate de an de la eliberarea abonamentelor pentru elevi şi studenţi, aproape patru luni de când s-au putut cumpăra şi cele la preţ întreg şi aproape trei luni de când se eliberează cele pentru pensionari, OTL a eliberat circa 35.000 de abonamente şi cartele reîncărcabile electronice.

Pe categorii este vorba despre circa 4.700 pentru studenţi, 6.300 pentru elevi, 14.000 abonamente întregi, 600 de portofele electronice (reîncărcabile cu minim 5 lei) şi 9.000 pentru pensionari.

Călătorii nevalidate

Chiar dacă orădenii au început să treacă pe noul sistem, prea puţini dintre abonaţi îşi şi validează, potrivit statisticilor societăţii, abonamentele. "La sistemul e-ticketing şi dacă este vorba despre elevi, studenţi, abonaţi obişnuiţi ori pensionari, aceştia trebuie să-şi valideze abonamentele de câte ori circulă cu mijloacele de transport. Deocamdată doar 20-25% dintre cei care au abonamente o şi fac", a declarat directorul economic al OTL Ioan Purge, marţi, într-o conferinţă de presă.

Purge a mai afirmat că, în cazul în care, deşi plătite, nu sunt validate, călătorii pot fi amendaţi cu 10 lei de controlorii OTL. "Până acum nu am prea insistat pe controalele pentru cei cu cartele din sistemul e-ticketing, însă vom începe serios şi pe partea aceasta", a declarat directorul economic al societăţii de transport.

Directorul OTL, Csuzi Istvan, a declarat că este necesară validarea inclusiv a abonamentelor pentru ca societatea de transport să poată avea o evidenţă a călătorilor pe care îi are în fiecare zi, dar şi să poată vedea câţi dintre ei sunt subvenţionaţi de primării. "Conform unor sondaje mai mult de 60% dintre călători sunt persoane care nu achită transportul, ci îl primesc gratuit", a sp

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°