Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pachetul de servicii medicale de bază, „piatra de încercare a sistemului sanitar”

Publicat in Adevarul, marți 27 august 2013 ·

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, susţine că pachetul de servicii medicale de bază reprezintă „piatra de încercare a sistemului sanitar”.

În opinia ministrului, „pachetul aşează toate serviciile esenţiale pentru viaţa omului, de care trebuie să beneficieze toţi cetăţenii, atunci când au nevoie, indiferent dacă sunt asiguraţi sau neasiguraţi”. De altfel, în legătură cu proiectul de servicii medicale de bază „există o condiţionalitate în acordul cu FMI, cu termen de finalizare la 30 septembrie".

Proiectele majore, dezbătute regional

În urmă cu puţin timp, ministrul a anunţat că toate proiectele majore ale Ministerului Sănătăţii vor fi dezbătute regional. Astfel, în cadrul mai multor întâlniri în ţară, reprezentanţi ai societăţii civile, asociaţii de pacienţi, dar şi lideri de sindicat vor discuta împreună cu ministrul Eugen Nicolăescu cele mai fierbinţi teme ale reformei în Sănătate: legea malpraxisului, modificarea statutului spitalelor, creşterea veniturilor medicilor, precum şi pachetul de servicii medicale de bază.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susţin că dezbaterile vor avea lor pe proiecte ce trebuie perfecţionate. Totodată, dezbaterile urmăresc rezolvara unor „grave probleme din sistem”.

„Pe agenda întâlnirii se vor afla: direcţiile de reformă privind restructurarea şi reorganizarea sistemului sanitar, proiectul pilot de creştere a veniturilor medicilor din unităţile sanitare publice cu paturi; legea răspunderii civile a personalului medical ( malpraxis); proiectul de modificare a statutului spitalelor; principii şi elemente definitorii ale pachetului de servicii medicale de bază”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

500 de dolari pe cap de locuitor în sistemul sanitar

România investeşte anual 500 de dolari pe cap de locuitor în sistemul sanitar. Ast

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 43 minute
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

FOTO+VIDEO Control al comisarilor ANPC în zona Nordis din Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ziua Constanta acum o ora
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Comandamentul litoral 2025, din dispoziția președintelui Cristian Popescu Piedone, au derulat, în data de 15 iulie 2025, o serie de controale în stațiunile de pe litoral și în zona NORD

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 50 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Mehedinţi: Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet/ Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre/ Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

News.ro acum 54 minute
Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş - Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combustibilul din autovehiculul care blochează şoseaua s

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Se umple pușculița! Ce sumă a intrat în conturile lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
s-a calificat în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, deși a înregistrat un rezultat rușinos în manșa retur a confruntării cu andorranii de la , Campioana a scăpat „ca prin urechile” acului de o rușine istorică, după o evoluție slabă, da

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

Video Un ministru cubanez demisionează după ce a negat existența cerșetorilor. Cine caută prin gunoaie „participă ilegal la serviciul de reciclare”

Adevarul acum o ora
Declarațiile făcute de ministrul cubanez al Muncii au fost criticate de cetățeni, activiști și chiar de președinte. Criza economică din Cuba a agravat sărăcia, iar realitatea contrazice afirmațiile oficiale.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/37°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/34°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°