Şoferul unui autoturism care participa la o cursă ilegală de maşini a murit, în cursul nopţii trecute, după ce a provocat un grav accident de circulaţie, la ieşirea din oraşul Turda, judeţul Cluj. Vinovatul, Silviu Moca avea 20 de ani, nu avea permis şi conducea o maşină neînmatriculată.
1 /.
Martorii accidentului susţin că două autoturisme, un BMW şi un Audi au participat la o cursă ilegală de maşini. La ieşirea din oraşul Turda, spre Cluj Napoca, unde şoseaua are patru benzi de circulaţie, autoturismul Audi, condus de Silviu Moca, a ieşit pe contrasens şi a intrat frontal într-un microbuz marca Mercedes, în care se aflau 13 persoane şi care circula regulamentar dinspre Cluj Napoca spre Turda.
"Era un BMW negru şi un Audi, de aceeaşi culoare. Când i-am văzut eu, cel cu Audi era în depăşire iar în următoarele secunde am auzit două pocnituri, asemănătoare focurilor de armă. Am ieşit să văd ce s-a întâmplat şi am văzut că Audi era grav avariat iar şoferul era pe marginea drumului", spune un martor al tragediei.
Tânărul care a decedat în acest cumplit accident de circulaţie avea 20 de ani şi nu avea permis. Cei care îl cunosc pe Silviu Moca susţin că acesta şi-a cumpărat autoturismul Audi de doar patru luni şi că era un împătimit al volanului.
A intrat în plin într-un microbuz
Luni seara, Silviu Moca şi şoferul autoturismului BMW, cu care era prieten foarte bun, s-au distrat la restaurantul Talora, după care au ieşit să facă o cursă cu maşinile, deşi autoturismul Audi, implicat în accident nu era înmatriculat în circulaţie, fiind adus din Spania.
În microbuzul marca Mercedes se aflau mai multe persoane dintre care 11 au fost rănite uşor iar una grav. "Au fost implicate două autoturisme și un microbuz. Cauza producerii accidentului a fost depășirea neregulamentară efectuată de șoferul unuia dintre autoturisme,