Un tânăr de 25 de ani, din Focşani, a intrat cu maşina într-un stâlp, iar apoi şi-a văzut liniştit de drum. Incidentul s-a petrecut luni noapte, pe drumul comunal 144, pe raza satului Petreşti, din comuna Vînători. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au aflat şi motivul pentru care băiatul nu a anunţat incidentul. El nu avea permis de conducere. „La data de 26.08.2013, ora 01.00, pe DC 144, în comuna Vânători, sat Petreşti, C. Alexandru Andrei, de 25 ani, din municipiul Focşani, în timp ce conducea autoturismul marca Ford, din cauza lipsei de experienţă a pierdut controlul volanului, a intrat în coliziune cu un stâlp, după care a părăsit locul faptei. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit fapul că tânărul nu poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal”, ne-a spus inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.
Un alt accident s-a produs luni, la ora 10.00, pe DN2E85, în afara comunei Dumbrăveni. Un bărbat din comuna Slobozia Bradului, care se deplasa cu o căruţă, nu s-a asigurat corespunzător atunci când a schimbat direcţia de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului dintre maşină şi căruţă, o femeie, care se afla în autoturism, a fost rănită uşor. „La data de 26.08.2013, ora 10.00, pe DN 2 E85, la km. 163+250m, în afara comunei Dumbrăveni, D. Paraschiv, de 53 ani, din comuna Slobozia Bradului, sat Cornetu, în timp ce conducea un atelaj hipo pe direcţia Focşani - Buzău, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre stânga şi a intrat în coliziune cu autoturismul marca VW condus regulamentar din sens opus de M. Constantin. În urma producerii impactului a rezultat rănirea uşoară a lui M. Cornelia, de 58 ani, din oraşul Buhuşi, judeţul Bacău. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentu