Adrian Mititelu a fost contestat de cei 300 de suporteri la primul meci al Universităţii de la dezafilierea din 2011
FC Universitatea Craiova s-a calificat în turul V al Cupei României după 2-1 cu SCM Argeşul Piteşti, după prelungiri
Universitatea Craiova a jucat aseară la Piteşti primul meci oficial după doi ani de absenţă, o absenţă cauzată de dezafilierea dictată în birourile FRF. Echipa lui Mititelu a învins în Cupa României (2-1 după prelungiri), gruparea de liga a treia SCM Argeşul 2013 Piteşti. La meci au fost prezenţi aproximativ 300 de fani veniţi de la Craiova, care au fost supăraţi pe toată lumea, faţă de numai cei 50 care au însoţit echipa Olguţei la Tg Jiu. Ultraşii olteni l-au contestat pe Adrian Mititelu pe toată durata meciului, pe care îl consideră vinovat de situaţia grea prin care trece echipa. De furia fanilor nu a scăpat nici primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. Între două înjurături, pe parcusul meciului, alb-abaştrii au afişat mai multe bannere: „Respect celor care ne-au susţinut cauza”, „Manipulaţi în masă să nu joace Ştiinţa acasă” sau „Pleacă Mititelu”. Totuşi, nimic nu s-a întâmplat în peluza arenei din Piteşti înainte ca fanii Craiova să strige numele lui Costică Ştefănescu, fostul căpitan al Ştiinţei trecând în nefiinţă la mijlocul săptămânii trecute.
SCM Argeşul – FC U. Craiova 1-2
Marcatori: Dulcea ’97 / V. Gheorghe ’96, Frăsineanu ’113 – pen.
SCM Argeşul: Vlăsceanu – Drăgan, Ionescu, Botea, Pâslaru – David (Călin ’59), Diţă, Delcea (Stancu, ’87), Iancu (Simion, ’65) – Dulcea (cpt.), Enache
Antrenor: Iulian Crivac
FC U. Craiova: Hotoboc – Mitic, Aka, Kosic, Buşu – V. Gheorghe (Bălaşa, ’99), Goge, Săceanu (cpt.) – Mârzeanu (Frăsineanu, ’99), Cruceru (Rioşanu, ’116), Stoianof
Antrenor: Nicolo Napoli
Arbitru: Andrei Chivulete 2 (Bucureşti); Asistenţi: Radu Iulian 3 (Bucureşti)