Guvernul a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede reglementarea clară a regimului pensiilor de serviciu pentru magistraţii condamnaţi. Astfel că magistrații condamnați definitiv pentru corupție și alte fapte infracționale comise cu intenție nu mai pot beneficia de pensiile de serviciu și de indemnizațiile prevăzute în Legea 303/2004.
Judecătorii, procurorii, magistraţii, asistenţi şi asimilaţii acestora care, ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune de serviciu sau în legătură cu serviciu, comise cu intenţie, nu vor putea beneficia nici de pensia de serviciu şi nici de indemnizaţia egală cu şapte indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii.
În această situație, aceste persoane vor beneficia doar de pensia în sistemul public.
Săptămâna trecută, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat proiectul privind pierderea pensiilor de serviciu, de către magistraţii condamnaţi definitiv pentru corupţie şi excluşi din magistratură pe acest motiv.
Proiectul prevede completarea Legii 303/2004 cu articolul unic 97 indice 1, cu următorul cuprins: “Art. 97 indice 1 – (1) Nu beneficiază de pensie de serviciu şi nici de indemnizaţia prevăzută la art. 81, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi asimilaţii acestora condamnaţi definitiv în condiţiile art. 65. (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi şi asimilaţilor acestora sancţionaţi disciplinar cu excluderea din magistratură. (3) În situaţia în care personalul prevăzut la alin. (1) sau (2) a încasat pensia de serviciu până la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau, după caz, a hotărârii prin care s-a dispus sancţiunea excluderii din magistratură, acesta este obligat să restituie diferenţa dintre pensia de servi