Comisia Europeană (CE) se pregăteşte să declanşeze o investigaţie oficială antitrust împotriva grupului rus Gazprom, care asigură aproximativ un sfert din necesarul de gaze naturale al UE, transmite Bloomberg.
Oficialii europeni ar putea începe până la sfârşitul anului o investigaţie împotriva Gazprom privind acuzaţii de abuz de poziţie dominantă pe piaţă, dacă grupul rus şi Comisia Europeană nu vor începe între timp negocieri care să poată conduce la o înţelegere, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei.
Escaladarea disputei economice a Uniunii Europene cu Gazprom, companie controlată de stat, riscă să inflameze relaţiile cu Rusia înainte de summit-ul G20 din luna septembrie de la Sankt Petersburg.
Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a avertizat recent că, dacă Uniunea Europeană va adopta sancţiuni împotriva Gazprom pe motive de concurenţă, "va fi dificil pentru companie să opereze pe pieţe unde este discriminată în mod deschis".
"Cazul are potenţialul de a perturba serios relaţiile dintre UE şi Rusia. Gazprom nu este o companie obişnuită în Rusia. Nu numai că dă socoteală acţionarilor, ci serveşte şi scopuri politice", comentează pentru Bloomberg un analist politic.
UE a început ancheta preliminară în luna septembrie, anunţând atunci că suspectează Gazprom de impunerea unor preţuri incorecte la gaze în Europa Centrală şi de Est.
Investigaţia Comisiei Europene a fost criticată dur de către preşedintele rus Vladimir Putin, care a afirmat că ambele părţi au de pierdut dacă situaţia nu va fi rezolvată.
Contactaţi de Bloomberg, reprezentanţii Gazprom şi cei ai Comisiei Europene au refuzat să comenteze informaţiile.
Companiile găsite vinovate de încălcarea legislaţiei UE în domeniul concurenţei pot fi sancţionate cu o amendă în valoare de până la 10% din venitul anual.
În prezent,