Poliţistul de la TF a depus plangere împotriva celui care susţine că l-ar fi agresat Agentul şef Ştefan Turcu, poliţistul de la Transporturi Feroviare care susţine că a fost agresat de şeful său, a fost prezent ieri la Parchet
Poliţistul a declarat că a depus plangere împotriva şefului postului de poliţie TF, agentul şef Titel Enache, care l-ar fi agresat în cursul zilei de 7 august. “Am depus plangere şi urmează să fiu citat. Eu am făcut o solicitare pentru ca în postul de poliţie să fie instalat un sistem de supraveghere video care ar înlătura orice fel de suspiciuni, însă nu s-a aprobat”, a declarat agentul şef Ştefan Turcu. Poliţistul agresat a ajuns direct la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Focşani, pentru a primi îngrijiri medicale. Aceasta spune că totul s-ar fi întamplat pe fondul unui conflict mai vechi. “Astăzi (ieri n.r.) am fost trimis în misiune pentru probleme de serviciu şi la întoarcere, pe baza unui conflict mai vechi de circa un an, cunoscut prin rapoarte de conducerea SRPT (Serviciul Regional Poliţia Transporturi) Galaţi, discuţia a degenerat, mi s-au reproşat diferite aspecte legate de serviciu, care nu erau adevărate. Nu a mai rezistat, mi-a băgat mana în gat şi m-a lovit”, a spus Ştefan Turcu, la momentul producerii incidentului. Incidentul de la postul de poliţie TF Focşani a ajuns în atenţia superiorilor de la Galaţi şi Bucureşti, care au dispus constituirea unei comisii care să cerceteze incidentul. (G. SAVA)
Poliţistul de la TF a depus plangere împotriva celui care susţine că l-ar fi agresat Agentul şef Ştefan Turcu, poliţistul de la Transporturi Feroviare care susţine că a fost agresat de şeful său, a fost prezent ieri la Parchet
Poliţistul a declarat că a depus plangere împotriva şefului postului de poliţie TF, agentul şef Titel Enache, care l-ar fi agresat în cursul zilei de 7 august. “Am depu