Nu ştiu dacă aşa se scrie corect numele. Am luat modul de scriere din mesajele primite de la SOS Bambini. Cred că este cel care conduce această asociaţie italiană. Acest domn ne trage de urechi şi ne întreabă de ce nu facem noi ceva cu pruncii nimănui.

Are dreptate! Noi nu prea facem nimic cu aceşti copii. Dar întreb şi eu, în Italia există copii care au nevoie de o măsură de protecţie a statului sau a asociaţiilor de profil? Cu siguranţă!

De ce SOS Bambini nu se ocupă de copiii din Italia, de ce nu îi duc în tabere pe cei de acolo?

Am tot întrebat acest lucru până am primit un răspuns năucitor.

„Păi ştii ce scutiri de taxe au italienii care adoptă temporar astfel de copii? Vorbim de sume mari”, mi-a spus un cunoscător.

Cu cât copii sunt mai amărâţi, cu atât creşte suma. Şi cum România e cam la coada oricărei statistici, probabil se câştigă bani frumoşi din astfel de activităţi. La fel este şi în Suedia şi probabil în mai toate ţările membre UE. Noi, ăştia din fost bloc sovietic suntem furnizori de fel şi fel.

Şi asociaţiile astea câştigă bani pe diverse proiecte, din donaţii etc… Ei vorbesc de căldură sufletească şi de chestii din astea ce te ating la coarda sensibilă. Chiar dacă sunt un nesimţit, afirm că banii se află la mijloc. Cam aspectul pecuniar îi îndeamnă pe italieni, suedezi să ia copii din Maramureş în tabere. De aici în acolo, doar Bunul Dumnezeu ştie ce se întâmplă cu ei. Cu siguranţă că unii nu păţesc nimic, dar…

Explicaţiile primite au scos la suprafaţă şi un beneficiu al DGASPC din aceste tabere. Nu ne referim la posibila parte ocultă, penală, ci la cea vizibilă. Pe o perioadă de două luni, mai multe case sunt închise, nu se fac cheltuieli cu apa, lumina, mâncare, medicamente şi ce se mai consumă.

Adică, Boitor şi directorul economic se pot lăuda cu economii, la sfârşit de an.Am rămas cu gura