Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Obligația ambasadorilor este să ŞTEARGĂ IMPRESIILE de după evenimentele din vara anului trecut

Publicat in Vremea Noua, marți 27 august 2013 ·

Președintele Traian Băsescu ține un discurs la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, în care a recunoscut că va fi destul de greu ca România să convingă că „politicul nu ar sări cu picioarele pe justiție, dacă ar putea”.

UPDATE 16.34: Președintele Traian Băsescu și-a început discursul. Mediul internațional este mai sofisticat, mai violent. S-a mai liniștit criza datoriilor suverane în Europa, dar avem o criză socială, geenrată de incapacitatea de agenera creștere și absorbția forței de muncă. Viguroasă apariția jucătorilor nestatali. Organizații teroriste care au dus la închiderea ambasadelor. Suntem afectați în zone de interes strategic – Nordul Africii, Orientul Mijlociu – afectați de acest tablou, care devine tot mai violent. Ambițiile unor state care vor să fie implicate ori în jocul global, ori în cel regional. Avem estimări că au mai rămas 10.000 de români în Siria. Au fost 14.000. Avem Israelul, unde avem jumătate de milion de vorbitori de limbă română, ceea ce nu ne poate lăsa indiferenți. Într-un asemenea tablou, România trebuie să rămână consecventă. Pentru România, soluția este consecvență și prudență. Prudența are o limită: cea în care ni s-ar solicita să ne solidarizăm cu aliații. O vom face fără rezerve. Primăvara arabă a cam eșuat. Marile democrații nu au fost în măsură să susțină un regim democratic. Prudența nu poate merge până la a nu fi solidari cu aliații, dacă se ia o decizie. Nu trebuie să fim campioni, pentru că nu avem informații. Nu avem nici o certitudine cu privire la gaze toxice. Excludem să avem relații cu vreun stat care a utilizat gaze toxice de luptă. Există foarte multe semne de întrebare după evenimentele de astă-vară. Obligația dvs este să facem ca impresiile sau abordările generate din vara anului trecut să fie diminuate sau șterse, prin confirmarea faptului că România este un stat de drept destul de consolidat. Este des

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 3 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 4 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 6 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°