Multe din spitalele publice româneşti nu au aparate adecvate de radioterapie, cu toate că 100.000 de pacienţi din cei 500.000 care suferă de cancer sunt nevoiţi să se supună unor astfel de proceduri medicale. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) susţine că poartă discuţii pentru susţinerea radioterapiei.
Potrivit şefului CNAS, Cristian Buşoi, în prezent, sistemul de sănătate nu poate asigura tot necesarul pentru tratamentul bolnavilor de cancer, singurele oportunităţi fiind la spitalele private, însă acolo trebuie plătită o coplată destul de mare.
„Sunt multe discuţii, dacă va exista un efort financiar pentru a dota cu echipamente de cea mai nouă generaţie spitalele publice sau se va sprijini zona privată pentru a-şi acoperi mai multe costuri. Este o decizie pe care o vor lua Guvernul şi Ministerul Sănătăţii. Multe dintre spitalele oncologice publice nu au aparate adecvate şi nu fac faţă cererii. Pe de altă parte, există iniţiative private importante, dar care nu sunt finanţate pentru că nu avem baza legală astfel încât să nu se mai ceară şi coplată de la pacienţii care au nevoie de radioterapie”, a spus Buşoi.
Totodată, şeful CNAS a spus că se discută fie pentru a se face o investiţie masivă în aparate pentru radioterapie pentru sistemul public, „şi atunci va putea fi tratat un număr mare de bolnavi”.
Pacient: „Investiţiile în sistemul public trebuie făcute de urgenţă!”
De altfel, şi Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) spune că în România, investiţiile în sistemul public trebuie făcute de urgenţă.
„Lipsa investiţiilor în centrele de stat duce la nevoia acestor centre private, care vin cumva în continuarea sistemului public, dat fiind faptul că acesta nu poate face faţă numărului mare de bolnavi. Eu, unul, nu văd aceste centre priv