Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul Porumbului de la Domăneşti, la a V-a ediţie

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 27 august 2013 ·

În organizarea Primăriei şi Consiliului Local Moftin, în colaborare cu Asociaţia Comunitară “Crasna Domăneşti”, duminică va avea loc la Domăneşti cea de a V-a ediţie a Festivalului Porumbului. Cu ocazia acestei sărbători vor avea loc spectacole folclorice, concursuri sportive şi culinare, precum şi un bal în aer liber. Festivitatea de deschidere a acestui eveniment va avea loc lângă baza sportivă Domăneşti, de la ora 13.00, unde va avea loc o slujbă religioasă oficiată de preoţii din localitate şi binecuvântarea dată de preotul greco-catolic Gheorghe Pop, care este şi preşedintele Asociaţiei Comunitare “Crasna Domăneşti”, urmată de cuvântul de deschidere al primarului comunei Moftin, Gheorghe David, şi de alocuţiunile oficialităţilor prezente.

Deschiderea oficială va fi urmată de concertul susţinut de fanfarele reunite dirijate de prof. Mircea Câcu. Programul artistic va fi deschis de trupa de dans a Asociaţiei Comunitare “Crasna Domăneşti”, urmată de “Muguraşii Moftinului” şi de trupa de dans a Forumului Democrat German din Moftinu Mare. De la ora 15.30, pe scenă va urca interpretul de muzică populară Vasile Coca, care va susţine un recital alături de orchestra sa, după care copiii şi tinerii membri ai ansamblurilor din Moftinu Mare şi Moftinu Mic, Domăneşti şi Săcuieni Bihor vor prezenta dansuri moderne.

Invitatul special al acestui eveniment este trupa Dupla Kave din Ungaria, care va susţine un concert cu începere de la ora 19.00, urmat de recitalul interpretului de muzică populară Horea Someşan. De la ora 21.00 va urma concertul susţinut de trupa LL Junior din Ungaria, după care trupa Sincron din Satu Mare va susţine un recital de excepţie. Festivalul Porumbului din acest an se va încheia cu un bal în aer liber cu formaţia Retro Boys. În paralel cu aceste activităţi, va mai fi organizat un concurs culinar şi un meci de fotbal. Organizatorii îi invită

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 13 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 7 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 6 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 11 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 12 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 11 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°