Festivalul „Dilema veche“ se desfăşoară anul acesta în perioada 30 august – 1 septembrie, la cetatea „Alba Carolina“ de la Alba Iulia.
Timp de trei zile (30 august-1 septembrie), cetatea Alba Iulia va fi spaţiul în care se vor desfăşura concerte, spectacole de teatru şi dans, dezbateri, conferinţe, lecturi, târguri de carte şi meşteşuguri, ateliere de scriere creativă şi benzi desenate, o expoziţie de fotografie şi proiecţii de filme. Andrei Pleşu, invitatul special al Festivalului „Dilema veche“, va ţine o conferinţă în deschiderea de pe 30 august, de la 18.30, pe tema „Despre bătrâneţe: întrebări, nelinişti, bucurii“.
Alte evenimente culturale vor avea loc în spaţii cât mai neconvenţionale din Alba Iulia, pe Traseul Porţilor, la Palatul Principilor şi în Piaţa Cetăţii din oraş. Pe 1 septembrie, festivalul de la Alba Iulia va transmite în direct concertul de deschidere a Festivalului „Enescu“, susţinut de Capela de Stat din Berlin, condusă de Daniel Barenboim, la Sala Palatului din Bucureşti.
De la festivalul „Enescu“ la Fanfara Ciocârlia
Noutatea acestei ediţii a festivalului „Dilema“ este că propune o diversitate de genuri muzicale – după ce publicul se va fi delectat cu muzică clasică, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia vor concerta membrii Fanfarei Ciocârlia.
„Festivalul «Dilema veche» de anul acesta are un concept ceva mai articulat decât cel de la prima ediţie şi aduce la un loc evenimente de tradiţie şi spectacole moderne. Vor concerta atât trupe de rock alternativ, cât şi Fanfara Ciocârlia“, a spus Mircea Vasilescu, redactor-şef la „Dilema veche“.
Alături de Andrei Pleşu, printre invitaţii Festivalului „Dilema veche“ se numără Horia-Roman Patapievici, Dan C. Mihăilescu, Dacian Cioloş, Radu Paraschivescu, Cătălin Ştefănescu, Liviu Papadima, Răzvan Mazilu, Maria Răducanu şi alţ