Am citit, deunăzi, un studiu al unui parlamentar arădean, care încerca să îi convingă pe arădeni că actualele proteste ale pecicanilor, nădlăcanilor sau semlecanilor sunt profund politizate, în timp ce protestele de la începutul anului trecut au fost, într-adevăr, reprezentative şi revendicative.
Nu ştiu ce calcule şi-a făcut respectivul parlamentar, dar situaţia cred că stă tocmai invers. În 2012 revendicările erau strict politice, gen „Jos Băsescu”, „Jos Boc” sau „Jos Guvernul”. Unii protestatari de atunci, fie că erau în stradă, fie acasă, în greva foamei, fie pe la televiziuni, au ajuns parlamentari sau miniştri, semn că au avut un scop politic personal clar. Mai mult, au fost unele „scurgeri” de informaţii, cum că mulţi dintre protestatari au fost recompensaţi, dacă nu financiar, măcar cu un ceai sau alte întăritoare specifice sezonului rece. Singurul lucru de care s-au putut agăţa protestatarii, în iarna 2011-2012, a fost acel scandal – provocat de Traian Băsescu – căruia i-a căzut victimă colaterală secretarul de stat Raed Arafat.
Aici, la Arad, respectiv la Pecica şi Nădlac, situaţia este cu totul alta. Este clar caracterul revendicativ al protestelor. În fond, s-au desfiinţat patru administraţii financiare locale, au dispărut câteva zeci de locuri de muncă prin această măsură. Şi, mai mult, se crează un disconfort social, sub masca unei reorganizări administrativ-guvernamentale, un disconfort care vizează zeci de mii de oameni. Aici, în acest al doilea caz, oamenii îşi doresc o clarificare, o reparaţie a măsurilor luate (dacă e cazul!), în care scopul principal nu este demiterea cuiva.
Dacă la protestele de acum un an jumate intenţia politică era clară, şi aici, în cazul protestelor de la Nădlac şi Pecica, se poate vorbi de o încercare de politizare. Opoziţia de acum a încercat să câştige capital politic aşa cum opoziţia de atunci a î
