Un cotidian japonez a dezvǎluit cǎ Phenianul a încercat să exporte măşti de gaze, arme şi muniţie Siriei, într-un moment în care SUA acuză regimul sirian că a folosit arme chimice împotriva civililor.
O navă înmatriculată în Libia, sub denumirea Al En Ti Sar, a părăsit Coreea de Nord pentru a se îndrepta spre Siria la începutul anului transportând arme, a scris cotidianul Sankei Shimbun, citând surse anonime americane, japoneze şi sud-coreene. Armata americană, care a obţinut informaţia, urmăreşte nava în coordonare cu alte ţări, a precizat cotidianul. Vaporul a navigat spre strâmtoarea Dardanele din Turcia, la 3 aprilie, şi ulterior a fost inspectat de autorităţile turce, avertizate în legătură cu expediţia de către militarii americani.
Au fost confiscate 1.400 de puşti şi pistoale şi circa 30.000 de gloanţe şi măşti de gaze, a precizat cotidianul. Autorităţile americane cred că nava intenţiona să descarce încărcătura în Turcia, de unde urma să fie transportată pe cale rutieră în Siria. Turcia l-a arestat pe căpitan după ce acesta a recunoscut că nava sa plecase din Coreea de Nord pentru a se îndrepta spre Siria, în scopul de a transporta arme.
Regimul de la Phenian s-ar putea confrunta cu sancţiuni suplimentare din partea ONU din cauza acestei expediţii care încalcă rezoluţiile ONU, ce îi interzic să exporte arme. Phenianul şi Damascul întreţin de mai mulţi ani o relaţie militară care s-a menţinut în timpul conflictului din Siria. Coreea de Nord ar fi ajutat Siria să construiască o centrală nucleară, distrusă de un bombardament israelian în 2007.
Casa Albă şi Departamentul de Stat american au anunţat luni că utilizarea armelor chimice în Siria este stabilită în opinia lor, dar o mică îndoială persistă în legătură cu proveninenţa lor, în timp ce regimul de la Damasc şi rebelii s-au acuzat reciproc că au recurs la aceasta. Conform mediafax, a