Falsa evlavie a oamenilor în faţa morţii e exploatată cu cinism mai ales de televiziune, pentru potenţialul de spectacol.
În zilele când se stingea Oscar Berger, omul care a ţinut viu timp de 18 ani Timişoara, ziarul-simbol al oraşului Revoluţiei, televiziunile româneşti se întreceau în dezmăţ croind scandalul în jurul unor decese. Ţintuit la pat, Oscar mai avea doar puterea de a se uita la televizor şi, din când în când, de a răspunde la telefon. Ce-o fi fost în sufletul lui privind ţopăiala indecentă din jurul lui Florin Cioabă, cu prinţi moştenitori, împăraţi şi faraoni, fiindcă ridicolul nu cunoaşte limite, privind apoi gâlceava în jurul locului de veci din familia fotbalistului sinucigaş Costică Ştefănescu, în fine, privind marile desfăşurări de forţe jurnalistice masate la peştera Polovraci, unde mama „divelor“ Monica şi Ramona Gabor a suferit un accident mortal, Oscar nu ne-a spus.
Ca monarhist îl amăra precis îngăduinţa cu care romii uzurpă titlul de Rege, care e doar unul: Regele Mihai al României, care îl decorase cândva pentru loialitate. Oscar Berger detesta, cu un fanatism simpatic, lipsa de sinceritate a unei prese care invocă interesul public pentru a satisface doar interese de grup sau interesul unui public decăzut, care ignoră cultul creştin al morţilor. Falsa evlavie a oamenilor în general în faţa morţii, amestecul de cutume profane, ritualuri bisericeşti şi curiozitate morbidă sunt exploatate cu cinism mai ales de televiziune (deşi nici online-ul sau presa scrisă n-au lipsit de la festin), pentru potenţialul lor de spectacol. La B1TV, Banciu avea chiar o rubrică cinică, Mortul zilei, cu care s-a mai potolit abia după dușurile reci de la CNA. Oscar Berger, cu experienţa sa de regizor (a fost coregizor la Cireşarii!) şi de presă, ştia că niciun fel de interes pub