Curios lucru, dar, în ciuda faptului că cei doi lideri ai USL, Ponta şi Antonescu, apar la televizor chiar mai des decât unii moderatori, tot Băsescu este cel care face agenda publică atunci când iese pe tronsonul său orar favorit, de la 18.30.
Nu este un lucru nou, dar el a fost reconfirmat luni seară, atunci când şeful statului a fluierat finalul vacanţei politice şi a atacat Guvernul cu problema şomajului în creştere.
O problemă chiar gravă, dar care, până la momentul intervenţiei lui Băsescu, a fost complet ignorată de televiziunile de ştiri, mai ocupate să ia pulsul „revoltei” ţigăneşti antiregi şi antiîmpăraţi.
Sigur că aventurile clanurilor Cioabă şi Stănescu sunt mult mai pasionante, şi în mod clar mai amuzante, decât drama zecilor de mii de tineri care nu îşi găsesc un loc de muncă, însă măcar guvernanţii ar trebui să fie conştienţi de faptul că, în ultimă instanţă, ratingul la urne va fi decis de fapte, şi mai puţin de jocurile de imagine.
Iar, cel puţin până acum, „faptele” nu impresionează deloc. S-a bătut multă monedă pe faptul că anul acesta vom avea o creştere economică în jur de 2%, dar nu s-a suflat nici un cuvânt despre faptul că şomajul se apropie de 8%, nivel nemaivăzut în ultimul deceniu. Ca să nu mai vorbim de faptul că nici un ministru nu este în stare să explice de ce creşterea economică, dacă ea chiar există, nu aduce şi o creştere a numărului locurilor de muncă.
Dacă în plină vară, atunci când locurile de muncă ar trebui să înregistreze o creştere naturală, tendinţa de scădere a acestora se agravează, nu e greu de presupus ce se va întâmpla în următoarele luni.
Probabil că, aşa cum susţin mulţi economişti, fără rezultatele foarte bune din agricultură, economia ar fi de fapt pe scădere în acest an. Asta ar explica oarecum şi tendinţa de creştere a şomajului. De altfel, situaţia