In contextul economic actual, lipsa lichidităţilor şi condiţiile tot mai dificile de obţinere a unor creditări bancare determină societăţile comerciale să acorde diverse imprumuturi altor societăţi comerciale faţă de care au interes. Aceste contracte de imprumut sunt insă foarte controversate, provocând opinii contradictorii intre specialiştii juridici, intrucât societăţile comerciale, entităţi juridice cu scop lucrativ, sunt supuse dispoziţiilor obligatorii din materia Legii 31/1990 a societăţilor comerciale (Legea societăţilor comerciale) şi ale Codului fiscal, acte normative care coordonează activitatea acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din Legea societăţilor comerciale, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale in vederea efectuării de acte de comerţ. Astfel, din punctul de vedere al scopului generic al unei societăţi comerciale, rezultă că aceasta nu are aptitudinea de a acorda imprumuturi fără dobândă, deoarece acest tip de operaţiune nu poate fi calificată ca fiind un act de comerţ, un act in urma căruia societatea comercială să obţină profit. Cu alte cuvinte, din interpretarea dispoziţiilor din Legea societăţilor comerciale, acestea nu ar avea aptitudinea legală de a face gratuităţi.
O societate comericială nu poate acorda imprumuturi in mod regulat, indiferent dacă sunt sau nu cu titlu gratuit, intrucât activitatea economică a unei societăţi comerciale este circumscrisă obiectului său de activitate prevăzut in mod expres in actul constitutiv.
Astfel, din punct de vedere al obiectului de activitate al fiecărei persoane juridice(sta-bilit prin actul constitutiv), o societate comercială poate acorda imprumuturi numai dacă are trecut in obiectul de activitate şi efectuarea de activităţi de creditare. Inserarea in obiectul de activitate şi desfăşurarea unor astfel de activităţi pre
