Fără ca nicidecum să o ceară, fundaşul central al Stelei şi al naţionalei, Vlad Chiricheş, a ajuns un fel de caz. De luni în şir, omul a fost mediatizat obsedant, mai abitir ca balenele pe cale de dispariţie. „Unde se transferă Chiricheş”, aceasta a fost dilema tocată prin presă cu o frenezie dătătoare de vertij. Rare au fost zilele în care să nu apară vreo ştire cât de mică despre ce echipă se mai interesează de Chiricheş, la ce grupare a picat transferul, câţi gologani e dispus să dea pe român clubul cutare sau despre ce cred tot felul de specialişti legat de vânzarea fotbalistului. Mai lipseau să-şi dea cu părerea despre până mai ieri ceţosul transfer al jucătorului poate doar mătuşile sau bunicile unor oameni care activează prin fotbal.

În rest, micul dejun începea cu vestea că o altă echipă decât cele de pe listă se interesează de Chiricheş, la prânz se auzea şi de o sumă de transfer, pe la cină tranzacţia era rezolvată în proporţie de peste 90%, urmând ca a doua zi, de dimineaţă, să se audă despre un alt club că ar fi tentat să-l ia pe jucător, că a şi trimis scouteri să vadă cum bate mingea ori să-l pândească pe gaura cheii.

Orice om care îşi pierde răbdarea într-un caz precum cel al lui Chiricheş are, de câteva zile, motive de satisfacţie. În sfârşit, după îndelungi scremete, un club – Tottenham, în speţă – a avut milă de nervii noştri şi a decis să-l transfere cu adevărat pe jucător. Aleluia! Şi totuşi, nu e exclus ca mult timp de-acum încolo să se bată în continuare monedă pe inocentul Chiricheş, chiar dacă îl cumpără englezii.

Însă una e să îi dai publicului larg informaţii care îl interesează cu adevărat despre transferul în cauză şi cu totul altceva e să-i ronţăi timpanul sau să-i uzezi retina cu pseudo-ştiri, în care să semnalezi ca un fapt de importanţă naţională că fotbalistul ar putea pleca în Anglia cu o valiză cu mâner pe stânga,