Artişti cu 1000 de feţe, dornici să interpreteze multiple roluri, Pepe, Maria Buză şi Anda Adam continuă şirul transformărilor, în această toamnă, la Antena 1. Lor li se alătură alţi cinci contracandidaţi fără experienţă, dar cu suficientă ambiţie cât să-i surclaseze pe veterani.
Îndrăgostit de personajele interpretate până acum şi impulsionat de atmosfera concursului, Pepe se va alătura din nou emisiunii, după ce în ediţia precedentă a interpretat diverse personalităţi, în cele 13 episoade ale showului.
„Proiectele TV în care am fost implicat s-au legat de partea muzicală, mai ales «Te cunosc de undeva», unde se cântă live. Eu am făcut performanţă muzicală pe genul pe care mi l-am ales şi care mă reprezintă, latino-pop, dar am demonstrat în acest show că pot cânta orice gen de muzică, de asta am şi câştigat sezonul trei“, a zis Pepe, când a fost invitat în studioul Adevărul.
„Cât despre partea de actorie, eu ştiam că am umor, ştiam că-mi place să interpretez diverse personaje, dar nu credeam să aprecieze publicul aşa ceva. Trebuie să păstrezi o doză de umor, dar şi să iei lucrurile în serios. Nu e simplu să-ţi transformi vocea, atitudinea. Nici chiar atunci când te transformi într-un bărbat. Eu am studiat fiecare personaj, am citit. Măcar lucrurile de bază. Altfel nu are cum să-ţi iasă un personaj“, şi-a explicat el performanţa.
Mike Diamondz, Anda Adam, Maria Buză, Pepe, Dalma Kovacs, Matteo, Ellie White şi Jean de la Craiova
Nici pentru Maria Buzã nu a fost uşoarã despãrţirea de echipa „Te cunosc de undeva“, motiv pentru care actriţa a acceptat cu zâmbetul pe buze să revină pe micile ecrane. La fel a simţit şi Anda Adam care se mută de la pupitrul juriului „Splash! Vedete la apă“ pe scena competiţiei şi a distracţiei de la „Te cunosc de undeva“, unde a interpretat-o, la un moment dat, chiar pe Amy Winehouse, cântăreaţa care i-