O elevă a Şcolii Gimnaziale „Traian Coşovei” Somova, Ioana Alexandra Aftene, a câştigat locul III la faza naţională a Concursului de fizică şi chimie pentru elevii din mediul rural „Impuls Perpetuum”. Competiţia, aflată la cea de-a XXI-a ediţie, s-a desfăşurat în perioada 5-9 august la Miercurea Ciuc, iar judeţul Tulcea a fost reprezentat de trei elevi, dintre care doi au concurat la clasa a VI-a şi unul la clasa a VIII-a.
„A fost destul de greu deoarece am început pregătirea pentru concurs din semestrul al II-lea, continuând şi pe perioada vacanţelor. Dovedind multă ambiţie, îndrumată şi sprijinită de familie, eleva noastră a reuşit să se situeze pe cel mai bun loc ocupat vreodată de un elev tulcean la acest concurs”, a spus profesorul coordonator Daniela Manuela Muscalu.