Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Stranierii” nu mai stau la coadă pe la uşile stomatologilor

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 28 august 2013 ·

Se ştie că luna august este foarte profitabilă pentru medicii stomatologi, deoarece „stranierii“ aleg, din considerente financiare, să-şi rezolve problemele dentare în ţară. Pentru că preţurile serviciilor stomatologice din afară sunt uriaşe, vrâncenii care vin acasă în lunile de vară preferă să îşi repare dinţii aici. Medicii stomatologi ne-au spus însă că, începând de câţiva ani, numărul stranierilor care vin să-şi trateze afecţiunile dentare a scăzut destul de mult. „Nu s-a mărit numărul pacienţilor, chiar aş putea spune că a scăzut faţă de anii precedenţi. Deşi ne aşteptam să fim luaţi cu asalt, nu a fost deloc aşa. Ei apelează la procedee uşoare, o carie, un detartraj. La ei preţurile sunt de 10 ori mai mari, dar cu toate astea, nici pe noi nu ne asaltează. În alţi ani, apelau la cele mai scumpe procedee”, ne-a spus medicul stomatolog Farhat Faissal.

Stomatologii ne-au mai zis că majoritatea pacienţilor vin cu probleme urgente. „Clar nu mai vin ca în anii precedenţi. A scăzut foarte mult numărul. Vin cu probleme urgente de tratat, de natură inflamatorie, paradontite inflamatorii, gingivite inflamatorii, pentru care sunt necesare procedee simple. Poate la medicii din oraş a mai crescut numărul pacienţilor, dar la mine, care am cabinet la Coteşti, nu s-a simţit o creştere a numărului de pacienţi”, spune şi medicul Florin Iacob, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din Vrancea.

Sunt, însă, şi medici care spun că luna aceasta au avut mult de muncă datorită revenirii acasă a vrâncenilor care lucrează în Italia, Spania. „Pot spune că luna aceasta, spre deosebire de lunile trecute a crescut numărul pacienţilor cu 25%. Majoritatea sunt cei veniţi din afară. Preferă lucrări totale, implanturi, pentru că preţurile practicate de noi sunt mult mai mici, nu se zgârcesc şi apeleză la servicii calitative. La mine au venit pacienţi care au peste 60 d

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 6 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 7 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 7 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 2 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

Care este starea președintelui sârb Aleksandar Vucic, dus la spital după revenirea intempestivă din SUA

HotNews acum 3 ore
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare „stabilă”, potrivit unei surse medicale citate de agenția France Presse, transmite Agerpres. Ale

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 8 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

G4Media acum 5 ore
„Nu am absolut nicio ambiţie. Nu m-aş putea imagina niciodată în acest rol”. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, Cristóbal López Romero, arhiepiscopul de Rabat, a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru presă. Cardinalul în vârstă de 72

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 5 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/28°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/29°
lun.

13°/20°
mar.

10°/19°
mie.

10°/12°
Constanta
acum

dum.

7°/19°
lun.

13°/20°
mar.

13°/17°
mie.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/27°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

8°/16°
Timisoara
acum

12°
dum.

10°/25°
lun.

12°/23°
mar.

11°/18°
mie.

10°/15°