Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce aduce nou transformarea Real în Auchan

Publicat in News Brasov, marți 27 august 2013 ·

Auchan România va aplica propriul model economic, care presupune şi preţuri mai competitive pentru clienţi, în cele 20 de hipermarketuri preluate de la Real (preintre car eși cel de la Brașov, din Bartolomeu), de la care va adopta însă sistemul logistic mai performant.

„Cele mai importante avantaje care se aşteaptă să rezulte din prezenta concentrare sunt legate de aplicarea modelului său economic la magazinele Real preluate. Societatea ţintă a înregistrat pierderi importante din operarea magazinelor care fac obiectul concentrării. Auchan urmăreşte eficientizarea activităţii acestora prin aplicarea politicii proprii. Astfel, modelul Auchan presupune o proporţie mai mică a cheltuielilor de funcţionare prin raportare la cifra de afaceri”, se arată în decizia Consiliului Concurenţei de aprobarea a tranzacţiei prin care Auchan a preluat 20 de hipermarketuri Real.

Acest fapt va permite Auchan să propună consumatorilor preţuri mai competitive şi să atragă astfel o clientelă mai numeroasă pentru magazinele preluate, menţionează sursa citată.

Pe de altă parte, Auchan vrea să integreze aspectele pozitive ale sistemului de funcţionare actual al Real Romania, precum sistemul logistic, care este mai performant.

„Acesta va permite Auchan să asigure difuzarea produselor proaspete româneşti dintr-o anumită zonă, pe care anterior le putea obţine doar pe plan local, către întreaga reţea. De asemenea, acest sistem logistic va constitui un element important în dezvoltarea de către Auchan a conceptului său de marcă proprie aplicat unor produse fabricate în ţară”, se mai arată în document.

În ceea ce priveşte preţurile, din analiza Consiliului Concurenţei reiese că Auchan practică preţuri mai mici la mult mai multe produse decât Real.

“Conform părţilor, politica de preţuri a Auchan este diferită de cea a Real şi a altor mari lanţuri de magazine. O astfe

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°