Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paznicul de vânătoare agresat s-a prezentat la IML. Acuzații se apără și declară că au fost amenințați cu pușca

Publicat in News Pascani, marți 27 august 2013 ·

Vasile Balan, paznicul fondului de vânătoare Miroslovești, s-a prezentat luni 26 august în fața medicilor legiști pentru a obține certificat medico-legal.

În urma loviturilor încasate sâmbătă seara, are un ochi învinețit și mai multe vânătăi pe brațe și abdomen. El ne-a precizat că a fost lovit prin geam cu niște pari, după care i-a fost sustrasă arma de vânătoare.

"Am fost la Oftalmologie, unde mi s-a prescris un tratament, apoi doctorița se va pronunța. E posibil să apară complicații. La ORL mi-au spus și acolo că sunt probleme. Voi vedea ce va rezulta. Vreau să mi se facă dreptate. Astăzi puteam fi mort", ne-a explicat Vasile Balan.

Fondul de vânătoare Miroslovești a fost cumpărat de membrii Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, paznicul de vânătoare fiind angajatul acestei asociații. Omul spune că a adus la cunoștința tuturor proprietarilor de stână prevederile legii 407/2006 privind vânătorii și vânatul. Lăsarea în libertate pe fondul de vânătoare ale animalelor domestice sau pășunatul fondului forestier se sancționează cu amendă. De asemenea, pisicile, câinii sălbăticiți sau hoinari aflați pe suprafețele fondului de vânătoare se împușcă fără restricții și fără obligarea la despăgubiri, iar fapta nu constituie o infracțiune.

Reporterii Actualitatea Tv au încercat astăzi să discute și cu cei vizați de acuzațiile paznicului Balan. Gabriel Moțcu, fiul lui Florentin, are o altă versiune asupra modului cum au decurs lucrurile.

"Eu și cu tata am mers seara să luăm câinele ca să-l îngropăm. Lângă mașina noastră a oprit paznicul. S-a dat jos și ne-a amenințat. A scos pușca, iar când tata l-a prins de țeavă a căzut. S-a ridicat și a plecat cu mașina. Noi am sunat la 112 și am dus pușca la postul din Stolniceni-Prăjescu", ne-a povestit Gabriel Moțcu.

Întrebat de reporterii noștri dacă știe de unde ar fi pu

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum o ora
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 4 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 2 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 3 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum 3 ore
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 23 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 6 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Ilie Bolojan, anunț de ULIMĂ ORĂ! Guvernul va avea 5 vicepremieri

Cancan acum 6 ore
Premierul desemnat Ilie Bolojan a prezentat duminică, în cadrul unei ședințe a Partidului Național Liberal (PNL), principalele elemente ale viitorului executiv și direcțiile strategice pentru formarea noii coaliții de guvernare. Conform informațiilo

Vremea

București
acum

21°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/28°
lun.

16°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

10°/27°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/30°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°