Prin anii optzeci o prietenă, profesoară la un liceu îmi spunea revoltată: „Zilele trecute m-am enervat cumplit la o oră, chinuindu-mă cu un elev, să înţeleagă ce-i spun. Văzând că n-am nici un rezultat, după minute bune de zbatere în van, m-am aşezat tăcută la catedră să mă calmez. Clasa a tăcut şi ea, văzându-mi epuizarea. După câteva clipe, elevul cu pricina s-a apropiat de mine şi plin de compasiune şi sincer mi-a zis: «Tovarăşa profesoară de ce vă enervaţi degeaba? Vreţi să vă îmbolnăviţi? Ştiţi foarte bine că oricum trebuie să mă treceţi clasa ca să aveţi procent mare de promovare.» M-a lăsat fără replică.“
De remarcat că profesoara cu pricina avea în clasele ei, mai mereu, olimpici naţionali şi internaţionali. Ei îi păsa, aşa cum le pasă majorităţii profesorilor.
Da, aşa era pe vremea Ceauşescului, gradul de promovabilitate trebuia să fie 99,99 la sută, altfel însemna, în viziunea politrucilor comunişti, că profesorii nu se implică suficient în educarea şi instruirea elevilor. Şi cu toate acestea, cadrele didactice reuşeau să pregătească elevii temeinic, să le transmită cunoştinţe cu care să poată să se înscrie la facultate sau la şcoli de pregătire profesională. Nativ înzestraţi intelectual, bine pregătiţi de profesorii lor, elevii români „rădeau“ tot ce se putea pe la olimpiadele internaţionale, şcoala românească fiind considerată printre primele din lume.
Rezultatul acestei activităţi şcolare de atunci îl reprezintă ilustrele nume actuale din domeniul social şi profesional, ale artei, culturii şi literaturii ale României, nume care se remarcă astăzi pe tot Mapamondul. Este vorba
despre absolvenţii de atunci care în prezent, la maturitate, demonstrează soliditatea şi seriozitatea cu care au fost instruiţi şi educaţi în sistemul de învăţământ românesc.
După anul 1989 politrucii capitalişti de la conducerea Ministerului Î
