Cheile Caraşului, lungi de circa 19 km, sunt renumite prin fumuseţea, mărimea şi aspectul lor sălbatic. „Ele au fost creeate de râul Caraş, în încercarea de a-şi croi drum de-a latul prin calcarele mezozoice, strâns cutate şi tectonizate ale zonei Reşita - Moldova Nouă”, explică Grupul de Colaborare GEC Nera, din Caraş-Severin.
De la izvor până la cantonul silvic Jervani, Caraşul curge spre nord, tăindu-şi albia mai întâi prin şisturi cristaline, iar în continuare, la contactul dintre acestea şi calcare. Mai jos de Jervani, în dreptul cantonului Naveşul Mare, Caraşul coteşte spre vest şi intră în cheile propriu-zise. După aproximativ 1,5 km distanţă, râul revine la direcţia nord, pe care şi-o menține până în dreptul Peşterii Ţolosu. În acest sector el taie calcarele barremian-apţiene ale sinclinalului Moldoviţa-Colonovăţ şi primeşte doi afluenţi: mai întâi Buhuiul, pe stanga, in punctul denumit Megiureca, iar apoi Comarnicul, pe dreapta, în punctul denumit Gura Comarnicului.
De la Peştera Ţolosu, râul coteştete spre nord-vest, parcurge depresiunea Prolaz, unde cheile au o scurtă întrerupere din cauza unei falii perpendiculare pe cursul apei, apoi coteşte încă o dată spre sud-vest înainte de a ajunge sub Cetatea Turcului. După câteva meandre puternice, Caraşul iese în depresiunea largă a Caraşovei. În sectorul Prolaz-Caraşova, râul străbate calcarele jurasice.
Altitudinea Caraşului la intrarea în chei este sub 400 m, iar la ieşire este de cca. 200 m. Circulaţia apei prin fisurile calcarelor puternic tectonizate a dat naştere unor variate şi spectaculoase forme carstice de suprafaţă. Lapiezurile sunt larg răspândite pe marginea cheilor şi în platoul Iabalcei sunt îngropate total sau parţial în sol la adâncimi de până la 2 m. Dolinele, cu diametrul de până la 200 m şi adâncimi de pâna la 30 m, sunt numeroase mai ales pe platoul Iabalcei, la est de Ca
