Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se înmulțesc amenzile date de Poliția Locală. Scandalagii plătesc cel mai mult!

Publicat in News Pascani, marți 27 august 2013 ·

Poliţiştii locali pășcăneni continuă să sancţioneze persoanele care încalcă legislaţia privind păstrarea ordinii şi liniştii publice şi regulile de convieţuire socială.

Numărul abaterilor la acest capitol se menţine constant în pofida amenzilor aplicate . Cele mai frecvente probleme la acest capitol au constat în consumul de alcool pe domeniul public şi provocarea de scandal. Consumul excesiv de alcool rămâne o problemă în municipiul Pașcani, fapt dovedit şi de numărul sancţiunilor contravenţionale aplicate de polițiștii locali în ultima perioadă. Potrivit legii 61/1991, actualizată, cei care încalcă normele de conviețuire socială se pot alege cu amenzi de până la 1500 de lei.

„Pe data de 24 august, Cristian Coman din Pașcani se afla pe strada Poieni și a adresat injurii, expresii jignitoare și amenințări cu acte de violență la adresa Tudoriței Toiu, fapt ce a dus la tulburarea ordinii și liniștii publice. Bărbatul a fost sancționat cu suma de 200 lei de polițiștii locali, conform legii 61/1991. Pe data de 23 august, ora 1.00, patru bărbați din municipiu, Samir Grămadă, Andrei Constantin, Ioan Boca și Constantin Palade, în timp ce se aflau pe strada Gheorghe Doja fiind sub influența băuturilor alcoolice, au tulburat liniștea locuitorilor prin strigăte și larmă. Fiecare a fost sancționat cu 300 lei amendă”, ne-a declarat căpitan Vasile Avasiloaie, șef Poliția Locală Pașcani.

Tot în ultima perioadă, polițiștii locali au amendat și două persoane care apelau la mila trecătorilor, deși sunt apte de muncă.

„În parcarea supermarketului Penny de pe strada Gării din municipiu a fost depistată Amara Cercel din Pașcani în timp ce apela la mila cetățenilor, deși este aptă de muncă. Eugen Dobrin din Valea Seacă se afla pe strada Moldovei, apela la mila oamenilor care treceau prin zonă, cerând sume de bani. Fiecare a fost sancționat de polițiștii locali cu

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 2 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 5 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 4 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum o ora
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 7 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 3 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 4 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 23 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

19°
lun.

16°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

18°/29°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

19°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°
joi

22°/39°