Acum câţiva ani doar vreo zece bătrâni se adunau zilnic în Parcul central din Bălţi ca să vândă lucrurile de care nu mai aveau nevoie, dar care ar fi fost utile altora. Acum imaginea este total deprimantă.
În fiecare zi în acest parc se adună câteva sute de oameni care luptă astfel cu sărăcia. Nici cumpărătorii de aici nu o duc mai bine. Aceştia îşi permit să se înnoiască doar în piaţa de vechituri.
Elena B. vine în fiecare zi în parc ducând un scăunel în mână. Merge un pic, apoi se aşează şi se odihneşte. Se plânge că e bolnavă şi nu are bani de tratament. Pensia pe care o primeşte după ce a fost toată viaţa educatoare nu-i ajunge nici măcar pentru achitarea serviciilor comunale. “Sunt nevoită să mă despart de lucruri ce au valoare sentimentală pentru mine, dar nu am alternativă. Am opt mii de lei datorii la Termocom", se plânge bătrâna. Pensia mizeră este problema comună a tuturor comercianţilor de aici.
Cei mai necăjiţi sunt vânzătorii care se despart de obiectele ce le amintesc de persoane dragi, dar care nu mai sunt în viaţă. Maria D., o femeie de aproape 60 de ani, spune că-i este ruşine de ţara în care trăieşte. “În casă au rămas doar obiectele stricate care nu vor fi cumpărate de nimeni. Mănânc din farfurii din plastic sau din cele crăpate", spune pensionara ruşinată parcă de situaţia în care a ajuns. Nici copiii ei nu o duc mai bine ca s-o poată ajuta.
“Fiica mea a lucrat la uzină, iar după ce s-a închis s-a angajat la Spaţii Verzi. Nici ei nu-i ajung bani să trăiască normal", se plânge Maria deranjată mai mult de situaţia fetei ei decât de sărăcia ei. O altă bătrână spune că a scos la vânzare ultima tigaie. “Mi-au mai rămas câteva cratiţe. Dacă le voi vinde şi pe acestea, nu voi avea în ce face mâncare", suspină bătrâna.
Autorităţile nu-i ajută, dar îi înţeleg
Celor care se plimbă prin parc nu le convine că această zonă s-a tra
