Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Verdeş, pus pe treabă

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 28 august 2013 ·

Înaintea primului joc oficial, pe care jucătorii buzoieni îl vor disputa astăzi în judeţul Covasna, pe terenul formaţiei FC Păpăuţi, în cadrul turului al IV-lea al Cupei României am discutat cu Bobi Verdeş, cel mai experimentat atacant al grupării din Crâng. În rândurile următoare, aflaţi părerea noului vârf ale Gloriei privitoare la mai multe aspecte din viaţa grupării din Crâng.

Despre situaţia financiară a Gloriei...

„Ştiu că au fost probleme la Gloria Buzău, însă Ion Viorel şi proiectul pe care oficialii echipei vor să-l pună în practică începând cu anul acesta m-au determinat să vin cu sufletul deschis aici şi să consider că această oportunitate este de fapt o nouă provocare pentru mine”.

Despre Ion Viorel şi proiectul său la Buzău...

„Suntem jucători profesionişti şi ne dorim să ne facem treaba, indiferent unde evoluăm. Gloria Buzău este o echipă cu nume în primele două eşaloane şi sperăm să avem rezultate aici. Ion Viorel este un antrenor bun, cu perspective, o persoană care ştie cum să te facă să dai tot ce ai mai bun în tine şi pentru care cuvântul este sfânt”.

Despre şansele de promovare în Liga I...

„Cred că niciun club de fotbal nu stă pe roze, din punct de vedere financiar. Atâta timp cât vor fi rezultate şi seriozitate din partea noastră şi a conducerii, sunt convins că putem realiza lucruri frumoase împreună. Obiectivul nostru este accederea în play-off, şi dacă vom avea şansă şi un culoar favorabil nu vom refuza lupta pentru promovare”.

Despre suporterii Gloriei Buzău...

„Am rămas surprins de cât de multă lume poate veni la ­meciurile de pregătire. Îmi do­resc ca de la meci la meci tribunele să fie şi mai pline, pentru că suportul publicului în fotbal se poate dovedi uneori decisiv”.

Despre atmosfera de la echipă şi lotul de jucători... @N

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 2 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 34 minute
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 51 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum o ora
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°