Competiţia a avut loc miercuri în faţa Morii «Violatos» şi a fost rezervată sportivilor amatori de badminton cu vârste până la 60 de ani. Toţi participanţii au primit premii din partea organizatorilor, "Sport Plus" şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret. Cel mai tânar participant la această acţiune a avut aproape şase ani, iar cel mai vârstnic 63 ani. Cei mai talentaţi copii au fost invitaţi să intre într-un program de pregătire pentru a practica badmintonul de performanţă la "Sport Plus" Brăila.
Campania de promovare a badmintonului se va finaliza pe 15 septembrie, dată până la care Primaria Braila şi-a dat acceptul pentru desfăşurarea acestor activităţi în spaţiul public.
"Scopul nostru a fost acela de a promova badmintonul în rândul brăilenilor. Este ştiut faptul că nu s-a mai jucat într-un mod organizat din anii 1980. Copiii sunt încântaţi, iar adulţii îşi aduc aminte cu drag de acei ani. Mulţi dintre participanţii la acţiunile organizate de noi demonstrează că au calităţi reale de a practica badmintonul de preformanţă", a declarat Costi Baciu, preşedintele Sport Plus Brăila.
Competiţia a avut loc miercuri în faţa Morii «Violatos» şi a fost rezervată sportivilor amatori de badminton cu vârste până la 60 de ani. Toţi participanţii au primit premii din partea organizatorilor, "Sport Plus" şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret. Cel mai tânar participant la această acţiune a avut aproape şase ani, iar cel mai vârstnic 63 ani. Cei mai talentaţi copii au fost invitaţi să intre într-un program de pregătire pentru a practica badmintonul de performanţă la "Sport Plus" Brăila.
Campania de promovare a badmintonului se va finaliza pe 15 septembrie, dată până la care Primaria Braila şi-a dat acceptul pentru desfăşurarea acestor activităţi în spaţiul public.
"Scopul nostru a fost acela de a promo