Procesul celor patru tineri din Motru arestaţi şi acuzaţi că au omorât şi incendiat un bărbat şi o fată la sfârşitul lunii mai a început ieri la Tribunalul Gorj, cei care au asistat la judecată având parte de declaraţii şocante făcute de inculpaţi. Aceştia au descris modul în care au comis dubla crimă, motivând că au făcut aşa ceva pentru a-şi procura droguri pe care şi le-ar fi putut lua cu câteva sute de lei, dacă ar fi avut banii respectivi.
Claudiu Florin Mînea, Dragoş Ionescu, Mihai Dorin Bălan şi Bogdan Alexandru Drăgoi sunt cei patru inculpaţi din acest dosar, toţi recunoscând şi regretând faptele încă din faza anchetei efectuate de procurorul de caz. Ieri, în faţa judecătorului care va da un verdict, aceştia au vorbit pe rând, descriind modul în care au acţionat, ce anume i-a determinat să recurgă la astfel de gesturi extrem de violente şi, mai ales, în ce măsură îşi dau seama de gravitatea faptelor comise.
Mînea este considerat capul întregii grupări, el fiind cel mai vechi consumator de droguri dintre cei patru. Cu siguranţă nu aţi auzit până acum de mari traficanţi de droguri prinşi la Motru, aşa cum nici despre consumatori nu s-a ştiut vreodată că există în acest „liniştit” oraş, totul ieşind la iveală cu ocazia crimei de acum, când cel care furniza etnobotanice a murit ars în propria-i maşină. Mînea a povestit la audieri că a apelat la Ion Ulăreanu, din Filiaşi, doar pentru că, împreună cu prietenii săi, intrase în sevraj, cel de la care cumpărase anterior droguri fiind de negăsit. Inculpatul a menţionat că, de regulă, îşi procura prafurile de care avea nevoie de la un tip care apărea la o anumită oră în Parcul central al oraşului, spunând că nu ştie cum îl cheamă sau vreun număr de telefon, asta pentru a nu-l găsi, eventual, cei de la DIICOT. În schimb, cumpăra de la necunoscutul respectiv, Motru fiind un oraş „mare”, droguri de până în 5