Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Perioada de consultare publică a angajamentelor formulate de operatorii de telefonie mobilă, prelungită

Publicat in Bursa, miercuri 28 august 2013 ·

Consiliul Concurenţei (CC) extinde până la data de 16 septembrie perioada de consultare publică a propunerilor de angajamente formulate de companiile Cosmote, Orange, RCS & RDS şi Vodafone, în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă săvârşit de fiecare dintre operatorii de telefonie mobilă în propria reţea, conform unui comunicat de presă.

Prin prelungirea acestei perioade, autoritatea de concurenţă doreşte să ofere tuturor persoanelor interesate posibilitatea de a analiza impactul pe care îl pot avea asupra activităţii lor angajamentele formulate de cele 4 companii.

Consiliul Concurenţei reaminteşte că pe site-ul instituţiei au fost publicate angajamentele propuse de Cosmote, Orange, RCS & RDS şi Vodafone pentru înlăturararea îngrijorărilor concurenţiale ce au condus, în 2011, la declanşarea din oficiu a investigaţiei referitoare la o posibilă discriminare în ceea ce priveşte nivelul tarifului pentru serviciul de terminare a apelurilor la punctele mobile ale reţelei individuale (a fiecărui operator mobil).

Potrivit sursei citate, cei patru operatori practică tarife diferenţiate de terminare a apelurilor în funcţie de originea acestora (apeluri iniţiate şi terminate în aceeaşi reţea, respectiv apeluri iniţiate într-o reţea şi terminate în altă reţea). Diferenţa dintre tarifele pentru apeluri iniţiate şi terminate în aceeaşi reţea şi cele pentru apelurile iniţiate într-o reţea şi terminate în altă reţea este excesivă.

Acest lucru poate conduce la prejudicierea consumatorilor care vor plăti tarife mai mari şi poate afecta mediul concurenţial din acest domeniu prin limitarea dezvoltării reţelelor mai mici, menţinerea artificială a cotelor pe piaţa de retail, afectarea migrării utilizatorilor către alte reţele etc., se mai arată în comunicat.

După analiza observaţiilor formulate de către terţi, Consiliul Concurenţei

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 11 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 11 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 4 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°