Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Siria: Serviciile SUA de informaţii au ASCULTAT conversaţii ale armatei siriene despre atacul chimic

Publicat in Revista22, miercuri 28 august 2013 ·

Serviciile americane de informaţii l-au ascultat pe un oficial din cadrul Ministerului sirian al Apărării, "în panică", în cursul "unor conversaţii telefonice cu şeful unităţii armelor chimice", în urma atacului de săptămâna trecută, scrie revista Foreign Policy în ediţia de marţi.

"Luni, în orele de după terifiantul atac chimic de la est de Damasc, un oficial din cadrul Ministerului sirian al Apărării a purtat conversaţii telefonice, în stare de panică, cu şeful unităţii armelor chimice, cerând răspunsuri despre lovitura cu agent neurotoxic care a ucis peste 1.000 de persoane", scrie revista.

"Aceste conversaţii au fost ascultate de către serviciile americane de informaţii", a anunţat revista într-un comunicat. "Acesta este principalul motiv pentru care oficiali americani afirmă în prezent că sunt siguri că aceste atacuri au fost comise de către regimul lui Bashar al-Assad şi motivul pentru care armata americană se pregăteşte să atace acest regim în zilele următoare", potrivit aceleiaşi surse.

Această informaţie este dezvăluită în contextul în care forţele americane se pregătesc să lovească Siria, deşi aliaţii occidentali subliniază că scopul nu este să răstoarne regimul actual, ci să pedepsească Guvernul lui Bashar al-Assad pentru că a folosit arme chimice împotriva civililor.

Bazele unei intervenţii militare au fost prezentate de vicepreşedintele american Joe Biden, care a declarat primul că atacurile chimice de săptămâna trecută care au ucis sute de persoane au putut să fie comise numai de forţele lui Bashar al-Assad.

Sursa: MEDIAFAX

Cuvinte cheie:siria, arme chimice, atac, londra, assad, victime

Serviciile americane de informaţii l-au ascultat pe un oficial din cadrul Ministerului sirian al Apărării, "în panică", în cursul "unor conversaţii telefonice cu şeful unităţii armelor chimice", în urma atacului

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 5 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 9 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum 39 minute
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum o ora
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 8 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 13 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°