Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concurs cu surprize la Fisc

Publicat in Monitorul de Botosani, miercuri 28 august 2013 ·

Funcţionarii de la Fisc care au promovat proba scrisă a concursului pentru obţinerea unui post în noua structură regională au şanse să scape de interviu, dacă sunt candidaţi unici. Dintre cei 38 de salariaţi care s-au înscris la cele două probe, 27 au rămas în cursă, după ce doi candidaţi nu s-au mai prezentat la concurs, iar şapte au fost declaraţi respinşi. Astfel, o funcţionară a renunţat la concursul pentru Serviciul resurse umane şi salarizare din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, după ce a aflat că pe cele patru posturi vacante s-au înscris patru persoane. Şi un candidat pentru Biroul colectare şi executare silită Dorohoi a lipsit de la examen. O situaţie curioasă s-a înregistrat pentru un post de inspector la Compartimentul casierie-tezaur, vânzarea titlurilor de stat şi certificate de trezorerie, unde niciunul dintre cei trei candidaţi nu a reuşit să obţină punctajul minim. La Dorohoi, postul de inspector asistent la Biroul de colectare şi executare silită este disputat de un candidat de la Piatra Neamţ şi un dorohoian, ambii reuşind să treacă de prima probă. În schimb, pentru un post de referent superior s-au înscris cinci candidaţi, din care trei au fost respinşi.

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.

Funcţionarii de la Fisc care au promovat proba scrisă a concursului pentru obţinerea unui post în noua structură regională au şanse să scape de interviu, dacă sunt candidaţi unici. Dintre cei 38 de salariaţi care s-au înscris la cele două probe, 27 au rămas în cursă, după ce doi candidaţi nu s-au mai prezentat la concurs, iar şapte au fost declaraţi respinşi. Astfel, o funcţionară a renunţat la concursul pentru Serviciul resurse umane şi salarizare din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, după ce a aflat că pe cele patru posturi vacante s-au înscris patru persoane. Şi

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 2 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 5 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°