Reacţia pieţelor după prima zi neoficială de război indică un grad ridicat de risc
Admiral Markets: Acţiunile defensive, de refugiu, au explodat în ultimele două luni la fel ca în 2001, când investitorii au anticipat cu acurateţe operaţiunea din Afganistan
Un conflict în Siria riscă să destabilizeze întreaga regiune arabă, cu efecte dezastruoase asupra barilului de petrol
Bursele din întreaga lume au fost zguduite de prima zi a "escapadei" militare din Siria, fapt care arată clar cum investitorii şi fondurile îşi protejează capitalul.
Comportamentul anumitor active-cheie în ultimele 2 luni anticipa pericolul, iar reacţia pieţelor după prima zi neoficială de război indică un grad ridicat de risc, se arată într-o analiză Admiral Markets.
Câştigătorul detaşat al zilei - yenul japonez
Câştigătorul detaşat al zilei este yenul japonez, urmat de francul elveţian şi dolarul american. În mod tradiţional, acestea sunt valute de refugiu şi aprecierea lor indică instabilitate politică, panică globală şi criză de lichiditate, spun analiştii Admiral Markets. La polul opus, valutele cu dobânzi mari şi cele emergente au fost vândute masiv. Acest flux de capital nu este favorabil României şi în cazul în care conflictul se va amplifica, leul riscă deprecieri importante faţă de euro, franc şi dolar, consideră reprezentanţii companiei de brokeraj specializată în piaţa valutară.
Scăderi de 2-3% pe bursele de acţiuni
Bursele de acţiuni din întreaga lume au înregistrat scăderi de 2-3 procente, în timp ce obligaţiunile de stat, în special cele din Germania, Anglia şi SUA au crescut cu aproximativ 4%, acest comportament arătând că investitorii caută active garantate de marile puteri.
Acţiunile defensive, de refugiu, au explodat în ultimele două luni la fel ca în 2001, când au văzut război la orizont şi au antic