Sfârşit groaznic pentru un bătrân din comuna Unţeni, care a murit ars de viu ieri dimineaţă, după ce locuinţa i-a fost cuprinsă de flăcări. În vârstă de 86 de ani, Petru C. locuia singur într-o casă de la marginea satului. Luni seară a schimbat butelia de la aragaz, iar ieri dimineaţă a vrut să-şi facă de mâncare. Din câte se pare, furtunul nu fusese montat corect, iar peste noapte gazul s-a adunat în bucătăria de vară. Când a scăpărat chibritul pentru a aprinde aragazul, acumularea de gaz a luat foc instantaneu, iar flăcările au cuprins inclusiv ceasul de presiune. Prăbuşit pe podeaua încăperii, Petru C. a strigat după ajutor, dar vecinii nu au putut trece prin jetul de foc. Alertaţi prin 112, pompierii au reuşit să stingă flăcările, găsind şi trupul carbonizat al bătrânului.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani. Sfârşit groaznic pentru un bătrân din comuna Unţeni, care a murit ars de viu ieri dimineaţă, după ce locuinţa i-a fost cuprinsă de flăcări. În vârstă de 86 de ani, Petru C. locuia singur într-o casă de la marginea satului. Luni seară a schimbat butelia de la aragaz, iar ieri dimineaţă a vrut să-şi facă de mâncare. Din câte se pare, furtunul nu fusese montat corect, iar peste noapte gazul s-a adunat în bucătăria de vară. Când a scăpărat chibritul pentru a aprinde aragazul, acumularea de gaz a luat foc instantaneu, iar flăcările au cuprins inclusiv ceasul de presiune. Prăbuşit pe podeaua încăperii, Petru C. a strigat după ajutor, dar vecinii nu au putut trece prin jetul de foc. Alertaţi prin 112, pompierii au reuşit să stingă flăcările, găsind şi trupul carbonizat al bătrânului.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.