Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braila: Frate si sora accidentati pe trecerea de pietoni

Publicat in Info Est, miercuri 28 august 2013 ·

La data de 18 august a.c., la orele 18:35, ofiterul de serviciu din cadrul Politiei Municipiului Braila a fost sesizat telefonic de personalul medical al Sectiei UPU Braila, despre faptul ca la aceasta unitate a fost transportat O.Viorel (34 de ani), brailean, care prezenta leziuni la cap.

În baza sesizarii, în cauza a fost constituita echipa operativa care a demarat cercetarile si a stabilit ca, în aceeasi zi, în jurul orei 14:00, în timp ce se aflau într-un cafe-bar situat pe Soseaua Baldovinesti, între victima si R.Remus (27 de ani), din municipiul Roman, judetul Neamt, s-a iscat un conflict în urma caruia tânarul de 27 de ani i-a aplicat victimei o lovitura cu pumnul în zona fetei, aceasta dezechilibrându-se si cazând pe spate pe pardoseala din gresie.

Dupa incident, agresorul a parasit localul, îndreptându-se spre domiciliul sau din municipiul Braila, unde locuieste fara forme legale, iar persoana lovita a fost transportata la Spitalul Judetean de Urgenta Braila, pentru a primi îngrijiri medicale.

Întrucât starea victimei se agrava, în jurul orei 19:30, a fost transportata la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, unde, la data de 24.08.2013, a decedat.

In 26 august a.c., la morga Institutului National de Medicina Legala „Mina Minovici” Bucuresti, a fost efectuata necropsia cadavrului, concluzionându-se ca moartea braileanului a fost violenta si ca a survenit în urma leziunilor cranio-cerebrale produse prin lovire cu si de corpuri dure (lovire activa urmata de caderea victimei cu impact cranian).

În consecinta, procurorul de caz din cadrul Parchetul de pe lânga Tribunalul Braila a dispus schimbarea încadrarii juridice a faptei din vatamare corporala grava în loviri sau vatamari cauzatoare de moarte.

Tot în ziua de 26 august a.c., fata de R.Remus a fost începuta urmarirea penala si a fost retin

Articolul in Info Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 56 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°