Nouăzeci de formaţii din 15 ţări, printre care şi Unirea Valea lui Mihai, au participat la ediţia din acest an a turneului internaţional pentru junioare de la Presov (Slovacia), dotat cu Sarius Cup. Formaţia de pe Valea Ierului este pregătită de fosul portar al CSM Oradea, Eugen Leu, stabilit la Valea lui Mihai.
Unirea a luat startul la categoria U14 (jucătoare născute în anii 2000-2001), unde a avut evoluţii foarte bune. Echipa bihoreană a disputat câte două meciuri cu cele trei adversare din grupa în care a fost repartizată, înregistrând următoarele rezultate: 10-10 şi 8-17 cu Juventa Michalovce (Slovacia), 15-6 şi 12-7 cu HC Klapeida Gedminai (Lituania), 6-12 şi 13-12 cu HC Klapeida Viesulas (Lituania). Grupa a fost câştigată de Juventa Presov cu 11 puncte, urmată de Unirea Valea lui Mihai - 7 puncte, Viesulas - 6 p; 4. Gedminai - 0 p. Antrenorul Eugen Leu a mizat la acest turneu pe următoarele handbaliste: Pusztai Myrthis, Vanessa Torda, Toth Vivien, Vas Gabriella, Cynthia Lăcătuş, Bihari Viktoria, Nicoleta Danga, Raluca Purcel, Carmina Toma, Denissa Toma (căpitan). Aceasta din urmă a fost şi golgetera echipei cu 30 de reuşite. "A fost un turneu reuşit din toate punctele de vedere. Eu sunt mulţumit de modul în care fetele au abordat aceste meciuri. Ele au dat dovadă de dăruire şi de dorinţă de a face performanţă", a precizat antrenorul Eugen Leu. Echipa din Valea lui Mihai a participat şi la ultima ediţie a Campionatului Judeţean de junioare, având prestaţii foarte bune în cadrul întrecerii organizate de AJH Bihor.
28.08.2013, 22:30