Tenis (US Open)
Tenismena constănţeană s-a impus cu 4-6, 6-4, 6-2 în runda inaugurală
Azi-noapte, Simona a jucat pe tabloul de dublu în compania Alexandrei Cadanţu
Simonei Halep îi place să trăiască periculos, mai ales în dispute cu adversare cotate mai slab. Constănţeanca a trecut greu de turul inaugural al US Open, abia în setul 3 al meciului cu o outsideră reuşind să se descătuşaze. Calificarea înseamnă un duel cu o adolescentă din Croaţia, o jucătoare cu viitor uriaş, dar care pare necoaptă pentru o competiţie atât de mare. Bineînţeles, necoaptă a părut şi Victoria Duval…
Trimisă undeva la „periferie”, pe terenul 11 al complexului de la Flushing Meadows, favorita 21 a turneului american s-a chinuit fix două ore cu o sportivă britanică promiţătoare, dar chinuită de o boală teribilă. Hannah Watson i-a luat un set Simonei Halep şi, surprinzător, a depăşit-o la majoritatea categoriilor sportive, greşelile neforţate făcând, până la urmă, diferenţa.
Watson (câştigătoare a două titluri în WTA) a depăşit-o clar pe Simona în priml set, românca fiind evident încurcată de jocul curajos al tenismenei de pe locul 77 WTA. Cele 21 de erori neforţate ale britanicei n-au fost capitalizate de Halep, care a reuşit doar 5 (cinci!) mingi câştigătoare, într-unul dintre cele mai slabe seturi făcute în ultimele loni. Cele trei duble greşeli, şi cele 14 erori neforţate au fost „bomboana de pe colivă” Halep ratând trei dintre cele 5 mingi de break avute (Watson a reuşit trei break-uri din patru încercări).
Parţialul doi a arătat o româncă ceva mai conectată la importanţa disputei, şi, pe fondul greşelilor britanicei, Halep a echilibrat balanţa cu un 6-4 „născut” din puncte câştigate la serviciu, aşi şi… erori neforţate. De remarcat că în acest set, Halep n-a venit decât o dată la fileu şi a şi punctat, românca preferând s-o plimbe pe adversara ei de pe f