Trei bărbaţi din comuna Slobozia Bradului au ajuns în atenţia oamenilor legii după ce au furat 10 oi. Animalele au fost furate de pe izlazul din localitate şi duse la o stână din Sihlea. Poliţiştii au mai găsit doar 7 din cele 10 oi furate, pe care le-au înapoiat păgubiţilor. Bărbaţii sunt cercetaţi în stare de libertate pentru furt calificat.
„La data de 27.08.2013, poliţiştii din Gugeşti i-au depistat T. Traian Adrian, de 23 ani, T. Vasilică, de 47 ani, şi N. Marian, de 35 ani, toţi din comuna Slobozia Bradului. Poliţiştii au stabilit faptul că la data de 14.08.2013 cei trei au sustras 10 ovine de pe islazul comunei Slobozia Bradului şi le-au transportat la o stână din comuna Sihlea. Cu ocazia primelor verificări poliţiştii au recuperat 7 ovine care au fost predate persoanelor vătămate. Cercetările sunt continuate cu suspecţii în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, ne-a precizat inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.
Trei bărbaţi din comuna Slobozia Bradului au ajuns în atenţia oamenilor legii după ce au furat 10 oi. Animalele au fost furate de pe izlazul din localitate şi duse la o stână din Sihlea. Poliţiştii au mai găsit doar 7 din cele 10 oi furate, pe care le-au înapoiat păgubiţilor. Bărbaţii sunt cercetaţi în stare de libertate pentru furt calificat.
„La data de 27.08.2013, poliţiştii din Gugeşti i-au depistat T. Traian Adrian, de 23 ani, T. Vasilică, de 47 ani, şi N. Marian, de 35 ani, toţi din comuna Slobozia Bradului. Poliţiştii au stabilit faptul că la data de 14.08.2013 cei trei au sustras 10 ovine de pe islazul comunei Slobozia Bradului şi le-au transportat la o stână din comuna Sihlea. Cu ocazia primelor verificări poliţiştii au recuperat 7 ovine care au fost predate persoanelor vătămate. Cercetările sunt continuate cu suspecţii în