Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, după ce Tăriceanu a spus că face treaba altor miniştri: În mare parte, aşa se şi întâmplă

Publicat in Gandul, miercuri 28 august 2013 ·

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a declarat că ia foarte în serios ceea ce spune fostul prim-ministru liberal Călin Popescu Tăriceanu, care a declarat agenţiei MEDIAFAX că şeful actual al Guvernului face prea mult treaba altor miniştri, Ponta arătând că, în mare parte, aşa se şi întâmplă.

"Eu mă sfătuiesc de obicei cu trei foşti prim-miniştri: Isărescu, Năstase şi Tăriceanu, pe care îi apreciez şi ca oameni şi, în primul rând, experienţa lor pozitivă. În vremea guvernelor celor trei, România a mers în direcţia bună aşa încât toate lucrurile pe care le spune unul dintre cei trei, inclusiv ce a spus domnul Tăriceanu, iau foarte în serios, în mare parte aşa se şi întâmplă, şi nu am decât să învăţ de la cei trei foşti buni prim-miniştri ai României, să încerc şi eu să fiu un prim-ministru bun", a spus Ponta.

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, senator PNL, a declarat, marţi, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că prim-ministrul Victor Ponta face prea mult treaba altor miniştri, el arătând că există riscul ca Ponta să devină un "paratrăsnet" în cazul în care în anumite domenii nu se ating obiectivele.

"Pot să vă spun, aşa, într-o simplă propoziţie, că activitatea actualului premier este peste aşteptările mele. Însă, sigur, amploarea problemelor, multitudinea problemelor face să fie nevoie de o implicare permanentă, nu numai a premierului, ci şi a miniştrilor. Miniştii mi se par uneori estompaţi, cu unele excepţii, evident. (...) I-aş sugera premierului un singur lucru: să ţină cont că şi prezenţa lui, sigur, fără îndoială, foarte utilă, câteodată duce la estomparea personalităţii unora dintre membrii Cabinetului, care ar trebui să aibă curajul să aibă mai multă iniţiativă, să iasă mai mult în faţă şi să-şi asume responsabilităţile ei înşişi", a spus Tăriceanu.

El a precizat că nu ar spune că este vorba de un monopol de imagine al premie

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 53 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 12 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

G4Media.ro publică un nou document de zbor din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid într-un jet privat închiriat de Nordis

News.ro acum 2 ore
G4Media.ro prezintă datele dintr-un al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 7 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/10°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°