Într-o lume normală, Vrancea ar fi fost mâine în sărbătoare, iar locul naşterii celor doi sfinţi - comuna Boloteşti - ar fi putut fi loc de pelerinaj şi punct de întâlnire pentru generaţia care aşteaptă de la noi, repere, modele şi alternativă la haosul care guvernează, de 24 de ani, România.

Pe 30 august, doi din cei mai importanţi ierarhi români sunt consemnaţi în calendarul creştin ortodox: Varlaam, Mitropolitul Moldovei, considerat printre ctitorii limbii române şi Ioan de la Râşca şi Secu, pomenit în documente printre fondatorii Schitului ”Sf. Nicolae”, devenit mai târziu Mănăstirea Mera. Vrancea nu este doar ţara lor, a politicienilor şi lipitorilor de afişe, Vrancea este şi pământ al sfinţilor, din mijlocul nostru ridicându-se oameni care au marcat destinele Ţărilor Române. Varlaam Mitropolitul şi Ioan Episcopul s-au născut în familia Moţocilor, care stăpânea odinioară mari proprietăţi în Boloteştii Putnei. Varlaam a fost sfetnicul de taină al primului voievod român martir – Miron Barnovschi şi din 1632 a fost ales Mitropolit al Moldovei, păstorind Biserica până în 1653, când s-a retras la Mănăstirea Secu, unde s-a prăpădit la 1657. Dacă istorii îl numără printre ctitorii limbii române este pentru că una din activităţile sale a fost educaţia, luminarea maselor şi a spiritului. A susţinut traducerea textelor în limba română, a sprijinit tiparul şi la îndemnul său, Vasile Lupu a înfiinţat o Academie Duhovnicească la Iaşi şi a zidit o salbă de perle ale arhitecturii bisericeşti în frunte cu impozanta Mănăstire ”Trei Ierarhi”. Mai mult decât atât, a tradus el însuşi şi a compus lucrări, printre care se remarcă vestita ”Cazanie”, una din primele cărţi importante în limba română, tipărite în Moldova. De cealaltă parte, nepotul său Ioan, duhovnicul Cuvioasei Teodora de la Sihla, s-a remarcat prin viaţa sa deosebită, fiind păstor la Huşi, apoi la Episcopia Romanu