Legătura dintre muzică şi medicină nu mai trebuie demonstrată şi nici nu este aceasta intenţia, ci e un motiv de a recomanda numărul 32 al revistei Plai străbun. „Un oaspete de seamă“ este interviul pe care prof. dr. Mircea Penescu, managerul Spitalului Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila“, l-a oferit Ortansei Sturza. V Publicitate ioara întâi în orchestra medicilor „Dr. Ermil Nichifor“, profesorul Penescu este şi preşedintele Fundaţiei „Medicina şi Muzica“. Îşi doreşte ca timpul să aibă o altă dimensiune, să poată fi dilatat în aşa fel încât fiecare moment, medical ori muzical, să fie optimizat total, de aceea, permanent are „vise şi proiecte“, dar preferă să vorbească doar retrospectiv despre ele. Un moment special, pe care-l semnalează Mihai-Alexandru Canciovici, este „Sărbătorirea lui Dan Grigore la 70 de ani“. Se pot întâlni pe o scenă Eminescu şi Beethoven? Da, atunci când există un Dan Grigore interpretând „Sonata Lunii“ şi Ion Caramitru recitând „Melancolie“. Clipe încărcate de emoţie au fost multe sub cupola Ateneului Român, care a găzduit întâlnirea Maestrului cu prieteni, cu actori, cu discipoli, dar „cel mai relevant moment l-a constituit, fără îndoială, mesajul MS Regele Mihai, prin care l-a numit oficial pianistul Casei regale“. Din lumea muzicii în cea a dansului este un… pas. Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ a prezentat două premiere din două lucrări celebre: „Walpurgia“ de Ch. Gounod şi „Carmen“ de Bizet-Şcedrin, în viziunile coregrafice ale lui Florin Brânduşă şi Lee Wonkok, reprezentaţii reuşite, apreciate de public.
Legătura dintre muzică şi medicină nu mai trebuie demonstrată şi nici nu este aceasta intenţia, ci e un motiv de a recomanda numărul 32 al revistei Plai străbun. „Un oaspete de seamă“ este interviul pe care prof. dr. Mircea Penescu, managerul Spitalului Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila“, l-a o