Proiectul de lege privind proiectul minier de la Roşia Montană, aprobat în şedinţa Guvernului desfăşurată marţi, 27 august 2013 cuprinde şi o expunere prin care se motivează demersul executivului. Sunt invocate efectele crizei economice din Europa, necesitatea modernizării domeniului industrial românesc şi crearea de noi locuri de muncă.
Prin proiectul de lege transmis Parlamentului, Guvernul doreşte ca proiectul Roşia Montană să fie declarat de utilitate publică şi de interes public naţional. ”Proiectul minier Roşia Montană care are ca obiect derularea activităţilor miniere de exploatare a resurselor minerale de aur şi argint din perimetrul Roşia Montană, zona Munţilor Apuseni, va avea ca efect relansarea industriei miniere într-o zonă cu tradiţie minieră milenară. Din analiza datelor economice aferente proiectului – investiţii propuse a fi efectuate de titularul licenţei miniere, crearea, în mod direct şi indirect, de mii de locuri de muncă, efectul de amplificare în economie – rezultă că implementarea proiectului va aduce beneficii economice importante în economie”, se afirmă în expunerea de motive proiectului de lege.
Guvernul susţine că România resimte încă în mod semnificativ efectele crizei economice din Europa, motiv pentru care este nevoie de ”promovarea unui set coerent de politici macroeconomice menite să susţină mediul de afaceri, să refacă atractivitatea investiţională a României, să conducă la crearea de noi locuri de muncă şi să ofere o evoluţie favorabilă nivelului de trai al populaţiei.”
Proiect de de interes public naţional deosebit
”Titularul licenţei este o societate pe acţiuni în care statul român deţine participaţii. Având în vedere beneficiile economice ce vor fi obţinute de statul român în cazul implementării proiectului, importanţa pe care proiectul o are pentru relansarea industriei miniere precum