Un preot din Vaslui este anchetat de Episcopia Huşilor după ce a publicat afişe prin care invită populaţia, în numele Bisericii, la un marş şi la un miting de protest faţă de exploatarea gazelor de şist, la sfârşitul acestei săptămâni în comuna vasluiană Banca, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Episcopia Huşilor a anunţat declanşarea unei anchete în cazul preotului paroh din localitatea vasluiană Gara Banca, Iulian Ghimuş, după ce acesta a publicat afişe prin care invită populaţia, în numele Bisericii, la un marş şi la un miting de protest faţă de exploatarea gazelor de şist, în comuna unde slujeşte.
În antetul afişelor apare numele Parohiei Gara Banca. De altfel, şi cererea de autorizare a manifestaţiei înaintată către primărie a fost făcută tot de către preotul Ghimuş, în numele Parohiei Gara Banca.
"Nu am ştiut de această acţiune, însă vom analiza situaţia să vedem despre ce este vorba. Aşa după cum am precizat şi cu alte ocazii, orice preot poate participa la acţiunile pro sau contra exploatării gazelor de şist, însă doar ca persoane fizice şi după cum le dictează propria conştiinţă, însă fără a implica în niciun fel Biserica Ortodoxă Română şi fără a uza de calitatea oficială din cadrul Bisericii. Episcopia Huşilor nu a organizat şi nici nu va organiza vreo acţiune în acest sens, iar cei implicaţi în aceste activităţi nu au voie să folosească în mod iresponsabil Biserica în aceste dezbateri", a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Episcopiei Huşilor, Marin Tudorică.
Reprezentanţii Episcopiei Huşilor nu au precizat ce sancţiuni riscă preotul paroh din localitatea Gara Banca pentru nerespectarea ordinele superiorilor.
Un preot din Vaslui este anchetat de Episcopia Huşilor după ce a publicat afişe prin care invită populaţia, în numele Bisericii, la un marş şi la un miting de protest faţă de