Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noroi, şanţuri şi mirosuri grele – coşmarul de pe strada Cuza Vodă, din Burdujeni

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 28 august 2013 ·

De aproape o lună de zile, locuitorii străzii Cuza Vodă, din cartierul sucevean Burdujeni, privesc cu groază la şanţurile care brăzdează drumul din faţa locuinţelor lor, în lung şi în lat.

După săptămâni de disconfort fonic, de aglomeraţie pe stradă şi de valuri de praf care nu-i lăsa nici să stea pe afară, acum, odată cu ploile, au parte de o altă problemă – noroi cât vezi cu ochii.

Noroiul care vine de pe strada care urcă spre sediul de primărie din Burdujeni se vede de la intersecţia cu Calea Burdujeni, la ieşirea din Suceava spre Botoşani, fiind purtat de roţile sutelor de maşini care circulă pe acolo, multe dintre ele fiind autobuzele şi microbuzele firmelor de transport public local.

Strada, care nu cu mult timp în urmă a fost refăcută după lucrările de apă şi canalizare pe ISPA, arată acum ca după război. O laterală a străzii a fost decopertată în întregime de asfalt, în locul căruia a fost pus pietriş, în vreme ce, din loc în loc, la doar câţiva metri distanţă unul de celălalt, şanţurile brăzdează strada perpendicular, astfel încât, oricum ai merge cu maşina, oricum îţi clănțănesc dinţii în gură, în vreme ce gândul ţi-e la piesele auto care vor trebui înlocuite după traversarea „câmpului de luptă” ciuruit de excavatoare.

Nici pentru pietoni nu este mai uşor, pentru că fiecare pas înseamnă să te afunzi în noroi până la glezne, mai ales dacă ai de traversat strada dintr-o parte în alta.

Unii merg lipiţi de garduri, de-o parte şi de alta, acolo, clisa fiind prezentă în cantităţi mai mici, dar e de ajuns ca în dreptul tău să treacă o maşină şi să intre cu roata într-o groapă sau unul din numeroasele şanţuri, pentru a te stropi din cap până-n picioare.

„Uitaţi-vă în ce hal a ajuns strada asta. În fiecare an vin şi repară, dar nu ştiu cum fac, că numai distrusă este”, spune Lucia, una din locatarele de pe stradă, care nu crede că

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 2 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°